În pragul unui război comercial între SUA și China, Trump face sugestii pentru compania Apple.

Preşedintele american, Donald Trump, a scris, pe Twitter, că Apple Inc. ar trebui să-şi mute producţia din China în Statelor Unite, dacă doreşte să evite noile taxe impuse importurilor de produse chinezeşti.

Trump a declarat, vineri, de la bordul Air Force One, că administraţia americană a prevăzut taxe suplimentare în valoare de 267 de miliarde de dolari pentru produsele chinezeşti.

Apple le-a transmis, vineri, oficialilor americani care se ocupă de comerţ, printr-o scrisoare, că noile taxe propuse pot determina majorarea preţurilor pentru o „gamă largă” de produse Apple, inclusiv ceasul Apple, dar nu a menţionat iPhone-ul. „Povara tarifelor propuse va apăsa mult mai greu în Statele Unite decât în ​​China”, se menţionează în scrisoarea Apple.

Citeste si...  Gigantul care se luptă cu Apple, atac la omul lui Patriciu

În schimb, Trump a scris, sâmbătă, pe Twitter, că „preţurile Apple pot creşte, din cauza taxelor masive pe care le impunem Chinei – dar există o soluţie mai simplă în care ar exista taxe ZERO şi, într-adevăr, un stimulent fiscal. Faceţi-vă produsele în Statele Unite în loc de China. Începeţi să construiţi noile fabrici acum”, citează Mediafax.

Apple a refuzat să comenteze aceste declaraţii.

Companiile din tehnologie se numără printre cele care vor fi cele mai afectate de noile taxe, deoarece acestea pot scumpi componentele importate. De asemenea, căştile Apple AirPods, unele dintre căştile Beats şi noul difuzor inteligent HomePod se vor confrunta cu taxele impuse.

loading...