Showbiz

Mircea Radu revine la Antena 1 cu un nou reality show, “IE, Românie”

Începând cu primăvara aceasta, Antena 1 le aduce telespectatorilor pe micile ecrane un nou reality show, care va fi prezentat de cunoscutul moderator de televiziune Mircea Radu. ,,IE, Românie” va debuta sub forma unei aventuri rurale, în care vedetele se vor întrece pentru a descoperi cele mai autentice și interesante talente din țara noastră, dar și cele mai frumoase fete.

Emisiunea ,,IE, Românie” este un format care presupune explorarea celor mai frumoase zone, ale regiunilor istorice cu scopul de a descoperi oameni care să poată reprezenta cu mândrie țara. Fiecare dintre ediții, ce va fi prezentată în două episoade pe săptămână, va avea doi invitați speciali- două vedete ce vor bate colțurile României la pas, în căutarea de fete frumoase și oameni talentați. După etapa de preselecții și cea a probelor practice, concurenții aleși vor fi nevoiți să demonstreze că pot menține tradiția vie, indiferent de tipul talentului lor, într-o gală regională. Câștigătorii vor fi desemnați de juriul show-ului, care va decide care dintre prestațiile concurenților merită să fie premiate. Ulterior, în ultima săptămână a reality show-ului ,,IE, Românie”, capitala va găzdui finala națională, unde același juriu va alege cea mai mândră dintre cele nouă fete descoperite de vedetele participante, în regiunile istorice ale României. Emisiunea readuce în scenă ideea tradiției, a traiului autentic de la țară, cu un concurs în care cei mai talentați localnici se vor întrece pentru o calificare în ultima etapă a concursului. Premiile vor fi împărțite în două categorii, locale și naționale, iar bãtãlia finalã se va da pentru marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

Moderatorul emisiunii, Mircea Radu, va pleca cu caravana spre cele nouă regiuni ale țării unde se va întâlni cu juriul și cele două vedete care vor porni pe drumul căutării talentelor. Cunoscutul prezentator revine în centrul familiei Antena 1 cu mult entuziasm, declarând că ,,simte că nu ar fi plecat niciodată”:

,,Cum aș putea să uit (și mă bucur că nimeni n-o face) că aici, în Antena 1, am prezentat acea emisiune-fenomen, încă neegalată – vorbesc desigur de Din Dragoste?… Apoi, în lumea asta media în care lucrurile și prieteniile mari țin o zi, e grozav și reconfortant să mă întâlnesc cu foști colegi, oameni cu care am lucrat acum 10-15 ani, cu care să râd la fel… Revenirea în Antena 1 înseamnă pentru mine mai mult decât certitudinea unui viitor succes, e emoție.”, a mărturisit Mircea.

În ceea ce privește participarea în acest proiect coordonat de Marius Toader, Mircea Radu consideră ,,IE, Românie” ca fiind ,,o emisiune pe cât de onorantă, pe-atât de grea”.

,,Emisiunea propusă de Antena 1 și Marius Toader este solicitantă pentru toți membri echipei;  mergem în locuri care n-au nimic din confortul unui studio de televiziune și întâlnim oameni neobișnuiți cu camera. Ajungem în inima României, în sate și cătune, să cunoaștem fete frumoase și mândre și talente încă nedescoperite dar cu un potențial uriaș. 

Nu în ultimul rând, îmi place mult titlul: Ie, Românie – când ești la cârma unei emisii care are în titlu Românie, preiei ca prezentator ceva din forța și magia acestui cuvânt.”, a declarat Mircea Radu.

blank

blank