Politic

Mircea Geoană iese la atac şi ţinteşte credibilitatea denunţătorului său

Zilele trecute a avut loc un nou termen în procesul în care este judecat dosarul ‘Mită la PSD’, în care sunt judecați Gheorghe Bunea Stancu și Ioan Niculae pentru fapte de corupție în legătură cu campania electorală a PSD din 2009. Viorel Hrebeniuc, coordonatorul campaniei prezidenţaile a lui Mircea Geoană din 2009, a declarat în instanţă că fostul lider PSD ştia de finanţările ilegale.

mircea-geoana

Dacă iniţial a susţinut doar că, în calitate de candidat, nu s-a ocupat de finanţarea campaniei, Mircea Geoană iese la atac şi ţinteşte credibilitatea denunţătorului său. „Dacă Hrebenciuc, cu reputaţia pe care o are, are o minimă credibilitate, eu mă las de politică. Cred că a încercat să cumpere indulgenţă. Eu zic să se uite lumea la reputaţia lui, la acele dosare cu retrocedările”, a declarat Geoană, într-un interviu la Pro TV.

„Nu am avut cunoştinţă sau implicare în vreo formă de finanţare ilegală. Reputaţia e totul pentru mine”, a mai precizat Mircea Geoană.

Dosarul ‘Mită la PSD’:

Procurorii anticorupție i-au trimis în judecată, pe 11 ianuarie 2012, pe președintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, și pe omul de afaceri Ioan Niculae, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale a candidatului PSD la alegerile prezidențiale din 2009, Mircea Geoană.

Bunea Stancu, care este și președinte al Organizației Județene Brăila a PSD, a fost acuzat de folosirea influenței autorității ce rezultă din funcția de conducere într-un partid pentru a obține pentru altul bani sau foloase necuvenite, iar Ioan Niculae, acționar principal al grupului Interagro SA, a fost acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit Agerpres, în același dosar au fost deferiți justiției Gheorghe Teodorescu, acționar al SC Insomar SRL, și Viorel Bărac, director al SC Interagro SA, ambii pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu și-a folosit influența și autoritatea rezultate din funcția de președinte al Organizației Județene Brăila a PSD pentru a obține, cu încălcarea dispozițiilor legale ce privesc finanțarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, bani ce urmau să fie folosiți în campania electorală prezidențială desfășurată la sfârșitul anului 2009 pentru susținerea candidatului PSD Mircea Geoană.

blank