Politic, Stiri

MIRCEA DIACONU, scrisoare pe FACEBOOK pentru toţi românii

Europarlamentarul independent, Mircea Diaconu cere clasei politice, , într-un mesaj postat pe Facebook, să renunţe la dezbinări.

mircea_diaconu_93664300

„Au fost atâția ani de haos și dezbinare, în care nu am făcut decât să ne certăm, să ne urâm și să ne jignim între noi. In 2012 am reușit însă să lăsăm deoparte tot și ne-am unit conduși de speranțe și idealuri. Așteptările au fost mari, unele s-au împlinit, altele s-au transformat în dezamăgiri…a durut al naibii de tare! Această ultimă campanie electorală, unică din toate punctele de vedere, va intra cu siguranță în manualele de specialitate ca fiind cea mai urâtă și murdară din istoria noastră. A dus pe culmi manipularea și minciuna, a instigat la violență, s-a speculat dezamăgirea și s-a profitat nepermis de emoțiile și trăirile sincere ale familiilor noastre de departe.

A fost urâtă mai ales pentru că ne-au azmuțit pe unii împotriva altora. A fost o luptă între două tabere, nu între candidați. România este iar ruptă în două, si repet: doare al naibii de tare! Nu există încă dialog, colaborare, toleranță, există doar „noi” SAU „voi” ! A venit vremea să devenim „noi” ȘI „voi” pentru că există totuși ceva ce ne unește pe toți. Fiecare, indiferent de care parte a baricadei a stat, de îndârjirea cu care a luptat, vreau să cred că a făcut-o cu gândul la binele țării. Așa a crezut fiecare. Trebuie să fim cu toții mai atenți la ce se întâmplă în viața politică și socială, să înțelegem că trebuie să ne manifestăm și să ne implicăm, să reacționăm punctual, vizibil și pașnic de fiecare dată când ceva ne deranjează. Să nu mai așteptăm totul de la alții! Fiecare în parte suntem o forță și împreună putem schimba ceva. Trebuie să ne dezvoltăm simțul civic, să ne asumăm și să devenim responsabili.
Să nu mai lăsăm ca nemulțumirile să se adune mocnit și să explodeze o dată la 5 ani. Nimeni nu știe ce va urma, dar România a decis. Avem un nou președinte ales de majoritatea cetățenilor români care au venit la vot, atât de cei de aici cât și de cei care trăiesc undeva în lume. Avem și un prim-ministru la fel de legitim. Și pentru că trebuie să existe un mâine, să ne împăcăm cu noi înșine, să ne împăcăm cu ceilalți, și cu toții, vorba poetului Ion Barbu… „să fim precum ne-am împăca!”

blank