Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Mircea Băsescu, dus la audieri la Tribunalul din Constanța.

Fratele preşedintelui României, Mircea Băsescu, este dus, în această dimineaţă, la Tribunalul Constanţa, unde se judecă solicitarea sa privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

mircea_basescupoza_poza_76959500

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a spus miercuri, când a depus cererea, că aceasta ar avea şanse de reuşită deoarece este o măsură mai restrictivă decât cea a eliberării sub control judiciar.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost aduşi împreună pe 16 iulie, din arestul Poliţiei Capitalei, la Tribunalul Constanţa, care a judecat dosarul în care fratele preşedintelui României e acuzat că ar fi luat 250 de mii de euro pentru a-l ajuta pe Bercea Mondial să scape de închisoare.

Magistraţii au respins ca nefondată solicitarea lui Mircea Băsescu de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Marian Căpăţână.

blank