Actualitate

Mircea Băsescu află dacă va merge la închisoare

Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu așteaptă cu sufletul la gură decizia magistraților în dosarul în care este acuzat de luare de mită după ce a primit bani de la Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.mircea-basescu

Pe 21 decembrie Magistrații Tribunalului Constanța vor pronunța sentința în cazul lui Mircea Băsescu și Marian Căpățână. Procurorii DNA au cerut instanței de judecată aplicarea de pedepse la închisoare cu executare pentru ambii inculpați, în cazul lui Mircea Băsescu fiind solicitată pedeapsa maximă prevăzută de lege.
Totodată, DNA a cerut confiscarea sumei de 250.000 de euro de la Băsescu și de 350.000 de euro de la Căpățână.

blank