Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Mircea Băsescu, adus cu duba la sediul DNA

Procurorii reunesc gaşca?!

 Basica Basescu

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a fost adus cu duba la sediul DNA. La sediul DNA, se află şi Bercea Mondial.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost adus, joi, la sediul central al DNA, pentru a fi audiat în dosarul de trafic de influenţă al lui Mircea Băsescu, tot acolo venind şi avocatul familei interlopului, care a spus că a adus „cravata” cu ajutorul căreia a fost înregistrat fratele preşedintelui.

Adus de la penitenciar, Bercea Mondial nu a mai făcut, de această dată, declaraţii din dubă.

La scurt timp după aducerea interlopului, la DNA a venit şi avocatul familiei Anghel, Pavel Abraham, care a spus că a adus „cravata”, cu referire la accesoriul vestimentar pe care Florin Anghel şi-ar fi montat camera ascunsă cu care l-a înregistrat pe Mircea Băsescu.

Abraham a adăugat că, după audierile de joi, se vor discuta şi obiectivele unei eventuale expertize a înregistrărilor depuse de fiul lui Bercea Mondial.

Surse judiciare declarau anterior că respectivele fişiere video, depuse ca probe în susţinerea plângerii sale împotriva fratelui preşedintelui României, Mircea Băsescu, au fost folosite de anchetatori doar după ce au fost certificate de un specialist tehnic al DNA.

Aceleaşi surse au completat, joi, referitor la „cravata” adusă de avocatul Pavel Abraham, că ar urma să se expertizeze dacă înregistrările au fost făcute cu camera montată pe aceasta, dar şi cu un telefon mobil adus tot de apărătorul familiei lui Bercea Mondial.

La DNA a venit joi dimineaţă, pentru a fi audiată în acelaşi dosar, şi Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial.

 

blank