Poate că v-am înebunit cu informațiile despre starea lui Mihai Constantinescu, dar nu mă pot abține să nu vi le împărtășesc, așa de mare este bucuria. Sper din tot sufletul ca ele să fie pe deplin adevărate și să asistăm la un miracol precum în cazul lui Gabi Cotabiță. Nu-i așa? Dacă s-a putut la el, care ajunsese la spital cu scor Glasgow 3, de ce nu și la îndrăgitul cântăreț al Epocii de Aur?

Am mai spus că e un miracol, imediat ce reprezentanții Spitalului Floreasca au infirmat moartea artistului și au venit cu precizări că Mihai Constantinescu ar fi făcut o serie de progrese și că ar fi hrănit pe gură, prima dată după 4 luni de comă.

”Doctorii care îl monitorizează permanent au decis să îi administreze mâncăruri ușoare, în special supe și legume pasate. Partea de hrană și irigare a organelor este făcută în continuare prin perfuzii, pentru a se evita complicațiile la rinichi. Mai mult, artistul a început să își miște membrele și, de câteva ori, în sfârșit, a reușit să se ridice”, spuneau atunci apropiați ai familiei. Între timp, Mihai Constantinescu a reușit chiar să bea apă de unul singur și să se plimbe sprijinit prin salon!

Citeste si...  Florian Coldea răspunde acuzațiilor lui Dragomir

Rugăciunile au fost ascultate!

Între timp, la sugestia Monicăi Pop, prietenă bună a cântărețulu, dar și medic cu experiență, doctorii de la Spitalul de Urgență au aplicat și terapia folosită cu succes în cazul lui Cotabiță. Și anume, Simona Secrier, soția lui Mihai, a înregistrat melodiile cele mai îndrăgite și mesaje de la oamenii iubiți de solist, iar pacientului i-au fost puse căști și a ascultat.

Specialiștii spun că pe lângă factorul emoțional, căștile pot trimite anumite impusluri către creier care nu sunt decât benefice, iar la Constantinescu se pare că așa a fost. Ce e cert e că vin vești bune despre starea cântărețului admirat de milioane de români.

„Mihai evoluează în bine. Trebuie să mai avem doar răbdare. Nu vorbeşte încă, dar sperăm că se va întâmpla asta cât de curând. Dar înţelege tot şi reacţionează la stimuli. Mă strânge de mână când vorbesc cu el, când vrea ceva, este un lucru care ne încurajează şi ne face să fim optimişti”, a spus soţia solistului.

loading...