Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că este pregătit să sesizeze Curtea Constituţională a României în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis nu va fi de acord să o revoce pe șefa Direcției Naționale Anticorupție. Acesta a completat spunând că încă așteaptă motivarea de la CSM a avizului negativ pe această temă.

„Sunt pregătit să se sesizez CCR. (..) Hotărârea a fost luată în câteva minute, dar motivarea durează de vreo două săptămâni pentru că e dificil să motivezi contra evidenţei. E dificil să feliciţi pe cineva pe motivul că a încălcat de trei ori Constituţia, adică trei conflicte juridice de natură constituţională, în jumătate de an, de aceeaşi persoană, între puterile statului, chiar dacă al treilea Curtea zis că se respinge, dar considerntele sunt ad literam ca la decizia 68 de admitere. Prin urmare, zic eu, să aşteptăm motivarea secţiei de procurori, să aşteptăm hotărârea preşedintelui, după care decidem. Ca astăzi, mâine să ne îndeplinim atribuţiile pe care le avem de îndeplinit şi nu să ne preocupe ce vom face în situaţia în care. Vom vedea atunci şi vom proceda în consecinţă”, a spus ministrul Justiţiei.

Citeste si...
Durere! Tatăl Aureliei Ion este de neconsolat!

Întrebat ce le reproşează procurorilor din CSM, Toader a răspuns: „Nu le reproşez nimic, pentru că ştiţi că tot românul îşi cunoaşte atribuţiile de serviciu pe care le are şi că tot românul îşi îndeplineşte corect, loial şi la timp respectivele atribuţiuni”.