Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că echipa sa a finalizat proiectul privind modificarea legilor justiției. „Ministerul Justiției a redactat și a finalizat proiectul de lege pentru modificarea Legilor Justiției. Mai departe, am redactat solicitarea de aviz de la Comisia de la Veneția cu privire la procedura de numire a procurorilor de rang înalt. Ca element de noutate, pe data de 26 octombrie, am stabilit întâlnire cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Timmermans, și voi discuta pe îndelete, în amănunt, soluțiile propuse prin proiectul de lege”, a afirmat Toader, la Parlament.
 
„Între timp, coaliția majoritară va decide care este calea procedurală de urmat: fie că îl voi prezenta în Guvern, iar Guvernul să-l trimită în Parlament, fie poate fi preluat ca inițiativă de către parlamentari și să intre în dezbatere parlamentară”, a menționat Tudorel Toader.
 
„Cea mai bună variantă este ca, în final, să avem o lege cât mai bună, pornind de la proiectul pe care l-am redactat și cu modificările care vor surveni pe parcursul dezbaterii. Nu eu decid calea de urmat, nu eu fac aprecieri. Ministerul a finalizat proiectul de lege, am redactat solicitarea de aviz către Comisia de la Veneția, am stabilit întrevederea cu Timmermans, prim-vicepreședintele, pe 26 octombrie. Cum se va decide așa vom proceda. Nu am vorbit cu premierul. (…) Nu-mi spun punctul de vedere, eu, în limita competențelor de ministru al Justiției, am finalizat proiectul, mai departe decidenții vor decide”, a spus Tudorel Toader.
Citeste si...  Vladimir Putin, persiflat în ultimul hal. Vezi despre ce este vorba