Actualitate, Featured

Ministrul Sănătății a anunțat un nou manager la Institutul Cantacuzino

Florian Bodog, Ministerul Sănătăţii, a anunţat că directorul Institututului Cantacuzino şi-a dat demisia şi că va numi un alt manager, care speră că va rezolva problemele instituţiei. Bodog a precizat că îl va susţine pe noul manager să obţină toate autorizaţiile necesare, acum Institutul Cantacuzino nemaiavând niciuna.

„Momentan, Institutul Cantacuzino nu are conducere. Este a doua decizie pe care trebuie să o iau în cursul zilei de astăzi – numirea managerul de la Institutul Cantacuzino. Managerul şi-a dat demisia după trecerea institutului de la Cercetare la Sănătate, deci va trebui să numesc pe cineva azi. În ceea ce priveşte Spitalul Sfântul Pantelimon, cine a greşit, trebuie schimbat. La Cantacuzino, mi-aş dori să găsesc un manager care să rezolve problemele institutului. Voi fi alături de orice manager care doreşte să rezolve problemele de acolo”, a spus ministrul Sănătăţii, care a participat la International Health Forum, organizat de Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România.

Ministul Sănătăţii a precizat că rezolvarea situaţiei de la Institutul Cantacuzino este o prioritate pentru el în acest mandat.

„Este o prioritate pentru mine, este o prioritate a mandatului meu, Mi-aş dori să găsesc un manager care să rezolve problemele Institutului Cantacuzino, nu neapărat să producă vaccinuri, pentru că în acest an nu va putea, dar să intre într-o linie dreaptă, ca să-şi recapete toate autorizările. Institutul Cantacuzino nu mai are în prezent nicio autorizare de producere de vaccin”, a mai spus Bodog.

blank