Actualitate, Featured

Ministrul Natalia Intotero: Facem demersuri pentru înființarea Muzeului Românilor de Pretutindeni

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, a declarat, luni, că există un proiect pentru înființarea unui Muzeu al Românilor de Pretutindeni.

„Bugetul ministerului pe anul 2018 este mai mare cu 85% față de anul trecut, însă numărul angajaților ministerului a rămas același, respectiv 64, plus cabinetele demnitarilor (…) Ori de câte ori românii din afara granițelor au avut probleme, am încercat să răspundem prezent. Aș enumera o deplasare în Republica Cehă, cu ocazia unei explozii la o uzină, unde și-au pierdut viața cinci cetățeni români. Am fost acolo și am încercat să venim în sprijinul colegilor de la Ministerul Afacerilor Externe, dar și în sprijinul familiilor cetățenilor care și-au pierdut viața”, a declarat, luni, ministrul Natalia Intotero, în cadrul unei declarații de presă în care a prezentant activitatea ministerului în primele 6 luni ale acestui an, conform Mediafax.

blank