Actualitate

Ministrul mediului şi-a modificat declaraţia de avere

Pe 28 decembrie, Ministrul Mediului, Cristina Paşca Palmer a depus o nouă declaraţie de avere. Această adecizie a venit după ce prima declaraţie depusă a fost luată la puricat de reprezentanţii presei şi au găsit nereguli. În urma materialului publicat, ministrul de la mediu a făcut rectificări.ministrul-cristiana-palmer-sotia-unui-oficial-american-18524101

Iată ce a trecut aceasta în cele două declaraţii de avere.

În prima declaraţie, Cristina Paşca Palmer a spus că are domiciliul în Bruxelles, Belgia. Conform articolului 16 (3) din Constituţia României: „Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară.” Astfel, potrivit Constituţiei, ministrul Mediului ocupă ilegal funcţia din Guvern.

În noua declaraţie de avere, Cristina Paşca Palmer a modificat rubrica „domiciliu” şi spune că locuieşte în sectorul 2 al Capitalei.

O altă problemă semnalată de presă o reprezintă funcţia soţului actualului ministru.  Cristiana Paşca Palmer este soţia americanului Tod Palmer, ofițer superior al Armatei SUA, iar acum deţine funcţia de comandor în Comandamentul NATO, o funcţie de reprezentare a Guvernului Statelor Unite. Acest lucru ar putea genera probleme, ţinând cont de faptul că ministrul Mediului are acces la informaţii secrete despre resursele naturale ale României şi nu numai.

blank