Cultura

Ministrul Culturii: Augustin Buzura – prozator de forță, o voce unică în literatura română

Augustin Buzura a fost un prozator de forță, o voce unică în literatura română, scriitor născut, nu făcut, un caracter șlefuit în cele mai dense ipostaze de viață, a scris marți, pe pagina sa de Facebook, ministrul Culturii și Identității Naționale, Lucian Romașcanu, conform Agerpres.
„A murit Augustin Buzura. A fost un prozator de forță, o voce unică în literatura română, scriitor născut, nu făcut, un caracter șlefuit în cele mai dense ipostaze de viață: copil crescut într-un sat din Maramureș, student medicinist la Cluj, lucrător în mină, ziarist impetuos, apoi meșter în presa literară, scriitor care trudea responsabil pentru fiecare frază, pentru fiecare pagină, pentru fiecare carte. Romanele lui Augustin Buzura dau mărturie despre o epocă, țin loc și de disidență pentru o perioadă săracă în normalitate, personajele sale ating uneori adâncimi dostoievskiene. Literatura română s-a îmbogățit cu cărțile lui Augustin Buzura, Academia Română a ales corect și rămâne cu un nume care îi face cinste. Noi, contemporani cu Augustin Buzura, am pierdut un om, dar vom câștiga de câte ori îi vom citi opera”, a scris ministrul Culturii.

blank