Ministrul Apărării Nicolae Ciucă a transmis un mesaj, cu prilejul Zilei Armatei Române care va fi serbată duminică, şi a spus că „noile generaţii de militari se înclină astăzi în faţa tuturor eroilor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă”. Acesta a vorbit şi despre apartenenţa ţării noastreă la Alianţa Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană, cât şi despre partneriatul strategic cu SUA despre care a afirmat că este „mai solid ca niciodată”.

Ministrul Apărării Nicolae Ciucă: „La mulţi ani, dragi militari! Ziua Armatei României este, pentru noi, un prilej de aducere aminte a sacrificiului românilor pentru păstrarea fiinţei naţionale, a independenţei şi integrităţii ţării noastre. Este, de asemenea, un prilej de bilanţ al activităţii militarilor noştri şi, totodată, un moment când privim către viitorul instituţiei militare. În cel de-Al Doilea Război Mondial, militarii români au luptat cu vitejie pentru eliberarea teritoriului naţional, ziua de 25 Octombrie 1944 devenind un simbol al eliberării de sub ocupaţia străină a oraşului Carei şi a întregii Ţări. Ne înclinăm cu respect şi preţuim sacrificiul celor care au dus la îndeplinire această misiune de onoare, mulţi dintre ei plătind cu viaţa pentru atingerea idealului de libertate. Tuturor, pandemia COVID-19 ne-a afectat activitatea şi ne-a schimbat modul de viaţă. Măsurile de protecţie sanitară nu ne permit să desfăşurăm anumite activităţi publice aşa cum ne-am fi dorit şi cum s-ar fi cuvenit pentru cinstirea eroilor neamului. Dar gândul nostru va fi la ei, la cei nu au cedat şi s-au jertfit pentru recăpătarea independenţei şi demnităţii naţionale.

El a mai spus că militarii de acum se înclină astăzi în faţa eroilor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă.

„Sunt deja 76 de ani de la acest eveniment istoric, iar numărul celor care au contribuit la înfăptuirea acestui deziderat naţional, eliberarea ultimei palme de pământ românesc de sub ocupaţia horthystă, scade văzând cu ochii. Nu-i vom uita niciodată pe cei care au plecat dintre noi, dar încă mai putem avea privilegiul să stăm faţă în faţă şi să aflăm direct de la ei cum s-a scris istoria celei de-a doua conflagraţii mondiale. Mai sunt doar 3.500, să nu ratăm această unică ocazie. Onoare şi respect veteranilor noştri! Noile generaţii de militari se înclină astăzi în faţa tuturor eroilor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă! Militarii Armatei României de astăzi continuă tradiţia şi poartă cu mândrie drapelul tricolor în teatrele de operaţii din afara teritoriului naţional, îndeplinind cu profesionalism şi dăruire toate misiunile încredinţate, alături de aliaţi şi parteneri”, a completat Ciucă.

Acesta a mulţumit celor 1.150 de militari români aflaţi peste graniţe pentru efortul pe care îl depun în îndeplinirea misiunilor.

„Le transmit celor 1.150 de militari români aflaţi în afara graniţelor ţării un sincer “La mulţi ani!” şi să le mulţumesc pentru efortul lor, să le mulţumesc pentru felul în care îndeplinesc misiunile încredinţate, să le mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi onorante pe care le-am primit din partea oficialilor străini care au militari ce acţionează împreună cu ei în teatrele de operaţii. Misiunile din afara teritoriului naţional nu sunt deloc uşoare. Pentru îndeplinirea acestora, unii dintre militarii noştri au plătit cu viaţa, iar alţii au suferit răni care le-au afectat sănătatea. Ministerul Apărării Naţionale nu îşi va uita niciodată eroii şi va avea întotdeauna grijă de familiile lor, dar şi de răniţii noştri. Ne înclinăm cu respect în faţa sacrificiului lor. Militarii se instruiesc permanent, chiar şi în aceste momente dificile, pentru îndeplinirea misiunii fundamentale a Armatei României, aceea de a apăra suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a ţării. În paralel, programele de înzestrare cu armament şi echipamente performante continuă pentru a putea oferi României capacitatea de a se apăra în faţa tuturor posibilelor ameninţări externe. Ne bazăm, în construcţia apărării noastre, pe apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană, dar şi pe Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, care este astăzi mai solid ca niciodată. Însă, înainte de toate, avem datoria să ne bazăm pe noi înşine, pe instituţiile sistemului naţional de apărare şi securitate. Vom atinge acest deziderat numai dacă vom dezvolta acele tipuri de forţe şi capabilităţi care să ne permită să ripostăm oricărui posibil agresor”, a mai afirmat Nicolae Ciucă.

Ministrul Apărării a amintit şi de angajamentele asumate la nivelul NATO.

„România, în acord cu angajamentele asumate la nivelul NATO, găzduieşte deja mai multe structuri de comandă şi control aliate: Unitatea de integrare a forţelor NATO, Brigada Multinaţională Sud-Est, Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud-Est, iar în scurt timp se va constitui şi Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est la Sibiu. O amprentă vizibilă a NATO în România, cu un rol-cheie în asigurarea comenzii şi controlului trupelor aliate în situaţiile în care s-ar impune dislocarea acestor forţe pe teritoriul României. Transmit un gând de preţuire şi militarilor în rezervă şi retragere, tuturor celor care şi-au servit Ţara cu credinţă şi care sunt gata să revină oricând sub drapelul naţional pentru a apăra valorile democratice şi fiinţa naţională. Activi, în rezervă sau retragere, suntem cu toţii militari! Ministerul Apărării Naţionale va continua să sprijine înlăturarea discriminărilor majore din sistemul pensiilor militare de stat, create de diferitele acte normative care reglementează acest domeniu”, a explicat Ciucă.

Ministrul Apărării Nicolae Ciucă a încheiat prin a spune că Ziua Armatei Române este pentru toţi românii o ocazie de a arăta preţuirea faţă de militarii care îndeplinesc misiuni.

„Dragi militari, Ziua Armatei României constituie, pentru toţi românii, ocazia de a vă arăta preţuirea noastră, de a vă mulţumi pentru modul în care vă îndepliniţi misiunile, pentru devotamentul şi profesionalismul dumneavoastră. Transmit felicitări şi urări de succes întregului personal al Armatei României, precum şi celor aflaţi în rezervă sau în retragere şi, în mod special, veteranilor de război”, a conchis Ciucă.

Ziua Armatei României va fi sărbătorită duminică printr-o serie de manifestări organizate, în format restrâns, în principalele garnizoane din ţară, în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români, informează MApN.

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 şi-au pierdut viaţa, aproape 60.000 au fost daţi dispăruţi, iar peste 330.000 au fost răniţi în luptă. După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

Citeste si...
Jennifer Lopez a dezvăluit secretele ei alimentare, care o ajută să arate senzațional la 50 de ani