Featured, Politic

Ministrul Agriculturii vrea avioane antigrindină

Ministerul Agriculturii  a declarat că se gândește să achiziționeze escadrile de avioane dotate cu sisteme antigrindină.

„Avem în programul de investiţii procurarea unor escadrile de avioane în aşa fel încât să avem o libertate mai mare de acţiune şi să acoperim în perspectivă întreaga suprafaţă agricolă”, a afirmat Daea, precizând că ministerul are în vedere achiziţia a două escadrile cu câte trei aparate de zbor fiecare, conform Agerpres.

„Este un program pe care noi l-am promovat şi îl extindem. În 2004, în România erau 17 puncte de lansare. Din 2004 până în 2017, iată, timp de 13 ani, din nefericire nu s-au mai construit decât 13. Noi, prin programul de guvernare, ne-am propus ca obiectiv pentru această zonă, pentru prevenirea căderii de grindină, să facem un număr de 60 de puncte de lansare. Într-un an şi ceva am făcut 40”, a adăugat ministrul Agriculturii.

blank