Actualitate

Ministrul agriculturii încearcă să dreagă lucrurile: nu există legătură între brânza incriminată și cazul bebelușilor

Achim Irimescu, ministrul agriculturii a postat pe Facebook un mesaj în care spune că în momentul de față nu există o dovadă a legăturii între brânza produsă de Lactate Brădet şi cazul copiilor care au bacteria E.Coli.Reteaua-de-stiri-colaj-Lactate-Bradet-Irimescu

”Desigur, nu există dovada legăturii dintre brânza incriminată și cazurile respective, fiind de datoria Ministerului Sănătății să ducă la capăt ancheta. Însă, din informațiile pe care le aveam când am ieșit public, rezulta că lotul de brânză de 25 kg de la fabrica respectivă, nu a mai fost regăsită nici la producător, nici la unităţile de comercializare. Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă că acea cantitate de brânză se afla în frigiderele oamenilor. Chiar în momentul în care eu făceam declarația, această brânză infestată cu e-coli putea face alte victime! Iar oamenii aceia nu ştiau ce au în frigider şi ce puteau să le dea copiilor. Sper că nu a fost afectat grav un producător, dar poate am salvat astfel viaţa unor copii, și asta moral îmi dă liniște. În cazul în care ar fi fost afectați alți copii, mi s-ar fi reproșat că am știut numele producătorului și l-am tăinuit”, scrie Achim pe Facebook.

Declarația ministrului care a spus că o cantitate de brânză proaspătă de vacă produsă de societatea Lactate Brădet din Curtea de Argeș conține bacteria E-coli a stârnit un val uriaș de reacții pe internet și nu numai.

blank