Ministrul Agriculturii anunţă că au fost plătite 850 milioane lei
Featured, Social

Ministrul Agriculturii anunţă că au fost plătite 850 milioane lei către fermierii afectaţi de secetă

Ministrul Agriculturii Adrian Oros a anunţat că au fost efectuate plăţi în valoare de 850 milioane lei în conturile fermierilor afectaţi de secetă. El a mai anunţat şi adoptarea unui proiect de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea cuantumul plăţilor directe pe suprafaţă şi a plafonului pentru sprijinul cuplat pentru măsura din sectorul zootehnice, la speciile de ovine şi caprine, de care vor beneficia peste 800.000, o schemă de ajutor care are un plafon de 71 milioane euro.

„Am aici situaţia finală privind ajutorul de stat acordat pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2019 afectate de secetă. Banii au ajuns în conturile fermierilor. Sunt 27.861 de beneficiari. S-au plătit 850 milioane lei, iar suprafaţa afectată a fost 1.116.860 hectare. Banii au intrat în conturile tuturor fermierilor, după ce s-au făcut şi controalele administrative de rigoare. Bani au intrat de săptămâna trecută”, a declarat Ministrul Agriculturii Adrian Oros, în debutul şedinţei de joi seara a Guvernului.

Acesta a vorbit de un proiect de hotărâre care va aproba o schemă de ajutor pentru fermieri şi al cărui plafon este de 71 milioane de euro.

„Astăzi, printr-o hotărâre de Guvern, vom aproba şi cuantumul plăţilor directe pe suprafaţă şi a plafonului pentru sprijinul cuplat pentru măsura din sectorul zootehnice, la speciile de ovine şi caprine. Practic începând din 16 octombrie 2020, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură poate acorda şi va acorda plăţi în avans, în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal şi zootehnic pentru un procent de maxim 70% din suma finală, putem să le plătim la avans. Este vorba de un miliard de euro, bani care vor fi rambursaţi în începutul lunii ianuarie de către Comisie. Cuantumurile pentru sectorul vegetal sunt următoarele: schema de plată unică pe suprafaţă 98,7 euro pe hectar, plata redistributivă pentru fermele mici şi mijlocii 5 euro pe hectar, între 1 şi 5 hectare, şi 48 de euro între 5 şi 30 de hectare. Plata pentru înverzire 57,8 euro pe hectar şi plata pentru tinerii fermieri 36, 6 euro pe hectar. De asemenea, plafonul aferent plăţilor directe pentru schema de sprijin cu plată pentru speciile ovine şi caprine este de 71 milioane euro, iar cuantumul unitar este de 17,9 euro pe cap de animal. De aceste forme de sprijin vor beneficia peste 800.000 de fermieri”, a completat Oros.

blank