Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) a publicat pe site-ul său un ghid cu informaţii destinate lucrătorilor români care intenţionează să plece la muncă în străinătate şi a alocat două numere de telefon pentru cei care doresc să afle informaţii din domeniu, potrivit unui comunicat al instituţiei, informează Agerpres.

Ghidul, publicat pe site-ul ministerului, cuprinde informaţii despre legalitatea contractelor de muncă, lista agenţiilor de plasare autorizate şi cea a agenţilor de muncă temporară şi include datele de contact ale ambasadelor şi consulatelor, precum şi Ghidul lucrătorului român, elaborat în colaborare cu Ambasadele României şi Corpul ataşaţilor pe probleme de muncă şi sociale.

„În măsura în care este posibil, MMPS recomandă plecarea prin agenţii de plasare sau prin agent de muncă temporară”, transmite Ministerul Muncii în document.

Citeste si...  Sindicalistii Sanitas protestează la Ministerul Muncii

Documentul este disponibil la adresa mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/munca/mobilitatea-fortei-de-munca/5895.

De asemenea, numerele de telefon cu tarif normal 021/302.70.52 şi 021/302.70.53 sunt disponibile lucrătorilor români interesaţi să afle informaţii despre munca în străinătate. Numerele telefonice pot fi apelate de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 18:00.