Actualitate, Featured

Ministerul Justiţiei, Ana Birchall, vrea punct de vedere de la CSM pe raportul GRECO

Ministerul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a solicitat ca Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii să trimită la Ministerul Justiţiei un punct de vedere faţă de conţinutul raportului GRECO recent publicat.

În cadrul discuţiilor de astăzi (luni -n.r.), am solicitat Secţiei de judecători să trimită la Ministerul Justiţiei un punct de vedere faţă de conţinutul raportului GRECO recent publicat”, a transmis, pentru MEDIAFAX, ministrul Justiţiei.

Grupul Statelor contra Corupţiei (GRECO) a transmis că România a înregistrat progrese insuficiente în combaterea corupţiei exprimând preocupare privind reformele din sistemul judiciar, în special asupra refuzului Bucureştiului de a desfiinţa Secţia specială de investigare a magistraţilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, săptămâna trecută, ca Guvernul să vină cu o iniţiativă legislativă pentru a corecta „aomalia”care este Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), precum şi alte neregularităţi din domeniu, urmând ca dezbaterea să aibă loc în Parlament. Totodată, Iohannis de declarat că Executivul PSD-ALDE a primit un nou cartonaş roşu din partea forurilor europene, legat de justiţie, prin rapoartele GRECO, şi spune că în ciuda recomandărilor, Guvernul continuă să emită ordonanţe în domenii importante.

blank