Ministerul Finanțelor Publice anunță că a restituit, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, taxa auto pentru autoturisme și autovehicule, taxate de poluare și taxele pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu tuturor contribuabililor români.

Instituția precizează că este vorba de cei care au depus documentații complete.

Începand din 2017 până în prezent, ANAF a restituit taxa auto în valoare totală de 6,16 miliarde de lei, pentru 1,91 de milioane de cereri depuse și aprobate, potrivit unui comunicat citat de Mediafax.

ANAF are în atenție și cererile ale căror documentații sunt incomplete. Acestea vor fi soluționate pe măsură ce contribuabilii notificați vor transmite către Fisc clarificările solicitate, precizează comunicatul.

Citeste si...  Noua taxa auto va afecta toate vanzarile de masini