Administratie Locala

Milostenie! O familie cu cinci copii, sprijinită cu ajutoare şi bani

Cei şapte membri ai familiei trăiesc într-o casă improvizată din cartierul Tei

SANYO DIGITAL CAMERA

Familia Mircea Ion locuieşte pe un teren din cartierul Tei ce aparţine Ministerului Transporturilor şi care urmează să fie sistematizat odată cu începerea lucrărilor pentru autostrada Bucureşti – Braşov, tronsonul din sectorul 2.

Primarul Nicolae Onţanu s-a dus cu ajutoare pentru a evalua situaţia familială a acestor sărmani. Le-a dus lemne, haine, inclusiv ciorapi şi mânuşi pentru toate familia Ion, mâncare gătită pentru prânz şi seară şi 55 de litri de apă potabilă. Timp de o lună va asigura gratuit lemne de foc, în funcţie de necesarul pentru încălzirea locuinţei şi câte 2 mese calde pe zi pentru toţi membrii familiei.

A decis acordarea unui ajutor financiar familiei Ion pentru procurarea celor necesare pe perioada de iarnă.

Primarul Onţanu a fost însoţit şi de echipa medicală a Ambulanţei Sociale a Primăriei Sectorului 2 care i-a consultat pe toţi cei 7 membrii ai familiei, ocazie cu care s-a constatat că sunt sănătoşi. Administraţia Domeniului Public Sector 2 a curăţat de zăpadă drumul de acces către casa familiei Ion,

Din declaraţiile domnului Ion a reieşit că iniţial a locuit cu familia în casa socrului său, până când au fost nevoiţi să plece datorită certurilor frecvente între cele două familii. Copii lor au vârste cuprinse între 2 şi 12 ani.

Familia se afla in evidenta Primăriei Sectorului 2 prin serviciile specializate ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din anul 2011, când situaţia acesteia a fost sesizată de către şcoala în care învaţă copii. In urma sesizării s-au efectuat verificări constatându-se ca familia ocupă o locuinţă improvizată în câmp.

In urma evaluării, părinţii copiilor au refuzat ca aceştia să beneficieze de includerea în cadrul unui centru maternal / adăpost din cadrul Primăriei Sectorului 2, declarând, în scris, că îşi asumă răspunderea pentru creşterea şi îngrijirea copiilor.

Datorită refuzului de găzduire aceştia au fost incluşi în programele de protecţie şi asistenţă socială ale Primăriei Sectorului 2, respectiv:

Doi dintre copii au beneficiat de serviciile Complexului de servicii socio – educative pentru elevi „Sfânta Maria”, în perioada anului şcolar 2011 – 2012. Apoi programul a fost oprit din cauză că familia, părinţii, nu au întocmit dosarul necesar includerii în program; Cazul familiei a fost transmis la Fundaţia “SOS Satele Copiilor” de la care au primit alimente şi obiecte de îmbrăcăminte; Familia Ion a fost inclusă în programul de prevenire a separării copilului de familia sa derulat în parteneriat cu Asociaţia „Hrăniţi Copiii” şi au beneficiat de pachete alimentare şi produse de igienă.

Au beneficiat de ajutoare financiare în valoare de 1.600 lei din partea Primăriei Sectorului 2, precum şi pachete cu produse alimentare şi obiecte de îmbrăcăminte.

Au fost consiliaţi pentru depunerea documentelor în vederea constituirii dosarului privind alocaţia pentru susţinerea familiei, dar nu au depus documentele solicitate.

În anul 2006, familia Ion a depus un dosar pentru obţinerea unei locuinţe la Primăria Sectorului 2, dar de la aceea dată nu a mai reactualizat documentele, potrivit prevederilor legale, respectiv, Legea numărul 114 / 1996, Legea locuinţei, avea această obligaţie.

La propunerea Primarului Onţanu de a prelua minorii familiei Ion în sistemul de protecţie al copilului sector 2, ambii părinţi au declarat că doresc să-şi aibă grijă de copiii, drept pentru care edilul sectorului 2, în dorinţa de-a le respecta decizia, a declarat că le va acorda tot sprijinul de care au nevoie şi în continuare.

Domnul Mircea Ion a anunţat că în zilele următoare va începe munca la noul serviciu pe care l-a găsit şi că în acest fel va putea să-şi ajute familia mai mult, având o sursă stabilă de venit.

 

 

blank