International, Stiri

Militarii români trag la greu în poligon

5-marea-neagra-ucraina-harta_bbc7bcda18

Un scenariu îngrijorător, iminenţa unui atac armat la graniţele României, pare să prindă tot mai mult contur. Ultimele ameninţări ale Rusiei la adresa Ucrainei şi, mai nou, ale Moldovei, i-au făcut să ia măsuri pe oficialii de la Bucureşti. Surse din Armată ne-au mărturisit că, de la izbucnirea conflictului dintre Kiev şi Moscova, militarii români au început să facă de mai multe ori pe săptămână exerciţii de tragere în poligoane.

Oficial, nimeni nu spune nimic de ceea ce se petrece în garnizoane, deși, nu de puține ori, statul a declarat că situația geopolitică de lângă România nu este una care să ne facă să stăm cu mâinile în sân. Tocmai de aceea, reprezentații Ministerului Apărării ar fi decisă ca militarii să iasă mai mult și mai des în poligoanele de tragere.

„Este doar o măsură preventivă, nu ne pregătim de niciun război. Este bine ca profesioniștii, ca toți cei din Forțele de Operațiuni Speciale, ca toți militarii să fie instruiți ca la carte. Lumea nu trebuie să se alarmeze, însă e bine să punem răul înainte”, au spus ofițerii din Armată care au dorit să-și păstreze anonimatul. Dacă până acum câteva luni în urma, ședințele de tragere erau o dată pe lună, mai nou, soldații trag la ținte de trei ori pe săptămână.

Ultima ambarcațiune care a ajuns la Constanța este distrugătorul american USS Donald Cook, el va rămâne în zonă până când situația o va impune. În plus, aliații noștri nord-atlantic au decis mărirea efectivelor de militari în țări ca România și Polonia, ca măsură la declarațiile amenințătoare ale liderului rus Vladimir Putin.

Președintele rus, a cerut, ieri, Republicii Moldova și Ucraniei să ridice imediat blocada impusă Transnistriei. De asemenea, Putin a propus în cadrul emisiunii sale televizate de întrebări și răspunsuri, intensificarea dialogului privind viitorul Transnistriei.

„Este o problemă serioasă în Transnistria. Acolo locuiesc foarte mulți cetățeni ruși, care sunt pro Rusia. Oamenii își au propria viziune față de viitor. Trebuie să avem un dialog serios cu Republica Moldovă și cu Ucraina”, a declarat președintele rus.

blank