Stirea Zilei, Stiri

Mihail Vlasov, arestat preventiv pentru 29 de zile

Şeful Camerei de Comerţ accepta mita în rate?!

vlasov

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, ar fi cerut unui om de afaceri un milion de euro pentru a-l ajuta să câştige un dosar de arbitraj, iar marţi a primit de la acesta 200.000 de euro din suma cerută, fiind reţinut pentru trafic de influenţă, informează DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie arată miercuri, într-un comunicat de presă, că procurorii Secţiei de Combatere a Corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul lui Mihail Vlasov, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Mihail Vlasov a fost denunţat la DNA de un om de afaceri, de la care ar fi cerut un milion de euro, iar marţi a fost prins în flagrant, într-un restaurant din Bucureşti, asupra preşedintelui Camerei de Comerţ fiind găsită suma de 200.000 de euro, a precizat sursa citată.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României a fost audiat marţi noapte la DNA, iar la finalul declaraţiilor, procurorii au emis ordonanţă de reţinere pe numele acestuia, pentru 24 de ore, respectiv de miercuri, ora 00.35 până la joi, la aceeaşi oră.

Vlasov a fost dus, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis arestarea preventivă pe 29 de zile, la propunerea procurorilor.

Potrivit ordonanţei de reţinere, începând din 2013, martorul denunţător, alături de fostul său partener de afaceri, erau părţi într-un dosar de arbitraj, în calitate de pârâţi-reclamanţi, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Printr-un intermediar, denunţătorul ar fi aflat că Mihail Vlasov este interesat de industria de tipar din România şi că doreşte să-l cunoască.

Astfel, în 13 martie, în urma unei programări prealabile, denunţătorul a mers la biroul lui Vlasov, din sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, unde, pe parcursul discuţiei, i-ar fi pretins un milion de euro pentru a-l ajuta să câştige procesul.

„După mai multe negocieri, în finalul discuţiei, Vlasov Mihail i-a propus denunţătorului următoarea înţelegere: să-i promită acestuia suma de 1.000.000 euro, iar, până la termenul din 19.03.2014, să îi dea 200.000 euro, urmând a primi de la instanţă mai multe termene de judecată, astfel încât să aibă timpul necesar să achite, în tranşe, întreaga sumă de bani”, au arătat procurorii în documentul citat.

Mihail Vlasov s-a întâlnit cu denunţătorul, marţi, în jurul orei 20.00, într-un restaurant din Bucureşti şi a reiterat solicitarea de a primi un milion de euro, „în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra arbitrilor din cadrul Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, promiţând că îi va determina pe aceştia, ca în exercitarea atribuţiilor de serviciu să pronunţe o soluţie favorabilă denunţătorului”, potrivit DNA.

Preşedintele Camerei de Comerţ i-ar fi învederat denunţătorului că, iniţial, trebuie să primească 200.000 de euro, iar după ce instanţa de arbitraj ar dispune amânarea cauzei, până la următorul termen de judecată, să îi mai dea încă 300.000 de euro. Vlasov ar fi spus că, după ce va primi şi această sumă, instanţa de arbitraj ar fi dispus soluţia favorabilă denunţătorului.

În această cauză, procurorii au fost sprijiniţi de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

 

 

 

blank