Featured, Politic

Mihai Tudose nu acceptă nicio negociere între Ponta şi Dăncilă

Fostul premier Mihai Tudose, europarlamentar al Pro România, critică în termeni duri declarațiile făcute marți seara de președintele partidului, Victor Ponta, despre posibilitatea intrării la guvernare alături de PSD. Tudose a declarat pentru Digi24.ro că Ponta nu s-a consultat cu partidul înainte de a purta negocierile de luni cu Viorica Dăncilă, negocieri în cadrul cărora aceasta i-a oferit varianta intrării la guvernare în luna septembrie.

”Eu nu înțeleg, la ce am mai plecat din PSD? Nu am plecat numai din cauza lui Dragnea! PSD astăzi e PSD care zice că a câștigat alegerile dar l-au furat marțienii, care îl ține pe Cuc la Transporturi și care o ține pe Cati la Educație. Eu susțin că suntem buni să intrăm la guvernare, dar cu premier Pro România și nu cu acest PSD. Care PSD, al lui Cuc, al lui Arsene?”, a spus Mihai Tudose.

”Se auzea pe vremea lui Dragnea că ea vrea să își dea demisia dar nu i-o acceptă Dragnea. Acum nu mai e Dragnea, poate să își dea liniștită demisia, de ce nu și-o mai dă? Cum adică e Dăncilă așa brusc deșteaptă și noi o susținem la prezidențiale? Ce, am înnebunit?!”, a continuat fostul premier.

Acesta a precizat că aceeași poziție o are și față de negocierile purtate de Victor Ponta cu președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

”Nu sunt de acord nici cu chestia asta, să iasă Călin de la guvernare și să îl susținem pe el. Călin e tot ăla care a luat 4% în sondaje, nu înțeleg logica. La orice sondaj ar face, tot atâta ar avea. Ieri PSD a decis că cel mai bun produs al PSD e Viorica Dăncilă. Soluția noastră e candidat propriu și asta e!”, a explicat Mihai Tudose.

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat marţi că ar intra împreună cu partidul său la guvernare dacă ar fi restructurat guvernul Dăncilă. Fostul premier vrea un executiv cu mai puţine ministere şi o restructurare solidă a administraţiei publice. „Dacă va fi un proiect în care să credem vom intra și la guvernare, acum nu putem în condiţiile acestea. (…) Aș merge și aş susține guvernul dacă vine cu proiecte în care să cred. De ce să nu susțin? noi suntem Pro, cei de la USR sunt contra. (…) Soluția este o restructurare integrală a guvernului, și apoi te duci în jos pe schimbarea administrației publice; un alt guvern, maxim 20 de ministri, restructurare solidă.”, a declarat Victor Ponta, la Realitatea TV.

victor ponta, psd, mihai tudose, viorica dancila, pro romania

blank