Actualitate, Featured

Mihai Tudose, de partea lui Firea în conflictul cu Dragnea: „Firea are dreptate, spune adevărul”. Ce spune despre votul din CEx

Fostul premier Mihai Tudose a declarat, într-un interviu pentru ziarul local, faptul că în conflictul dintre primarul Capitalei şi binomul Liviu Dragnea-Carmen Dan, Gabriela Firea este cea care are dreptate.Întrebat de ce nu s-a poziţionat în şedinţa CEX de la Neptun, acolo unde a început disputa, Tudose a răspuns: ”Răspunsul este foarte simplu din punct de vedere statutar : eu nu sunt mebru CEx . Din CEx fac parte preşedinţii de organizaţii şi membrii Biroului Permanent (vicepreşedinţii PSD). Astfel eu nu aveam cum să-mi exprim punctul de vedere în interiorul CEx. Am făcut acest lucru prin declaraţii publice, la presa prezentă la CEx-ul de la Neptun. Şi nu este vorba de poziţionarea de partea cuiva, ci de poziţionarea în favoarea aflării adevărului. În acest caz, eu cred că dna Firea are dreptate, că spune adevărul”, a precizat într-un interviu pentru „Obiectiv – Vocea Brăilei”    Tudose a explicat care sunt problemele din partid, începând de la lipsa dialogului şi a dezbaterii principalelor teme. „Lipsa de dialog şi acceptare a faptului că pot exista şi alte opinii sau abordări ale unor probleme interne de partid sau asupra unor evenimente. În ianuarie, domnul Bădălău, preşedinte executiv la acea dată, a supus atenţiei CEx-ului o serie de probleme. Un demers elegant, făcut cu bună credinţă. Nu a fost nicio reacţie a conducerii. Dna Andronescu a dorit să pună în dezbatere internă un set de probleme şi soluţii în cadrul Congresului. Nu a avut ocazia, nereuşind să ia cuvântul. Aceste situaţii lasă urme. Şi, aşa cum am mai declarat, nu putem susţine că totul e perfect şi nu există nici o problemă. Iar atâta timp cât unii nu spun, alţii nu ascultă pe cei care totuşi spun ceva, lucrurile nu se vor aşeza de la sine”, a mai afirmat fostul premier.

blank