Mihai Morar nu este doar un prezentator TV şi de radio apreciat, ci şi un pasionat al literaturii. Nu de puţine ori el a scris texte cu adevărat emoţionante dedicate celor mai importante persoane din viaţa sa, soţia şi cele două fetiţe, însă de această dată, s-a întrecut pe sine, aşternând pe hârtie câteva rânduri sensibile care au ajuns la sufletelor celor care îi urmăresc activitatea din mediul online.

Mihai Morar a scris o poezie pentru fetiţele sale prin care îţi exprimă sentimentele pe care le poartă acestora. Prietenii virtuali i-au adresat numai cuvinte de laudă, impresionaţi fiind de sensibilitatea versurilor. „Ele sunt adevăratele comori ale tale, Mihai!  Ce comori ai, Mihai! O adevărată… declarație de dragoste! Ești cel mai fericit părinte!  Doamne, cât de frumos! Mi-au dat lacrimile, atât de frumos”, au fost câteva dintre comentariile celor care au reacţionat. 

Mihai Morar a încărcat poezia pe pagina personală de Facebook. „Declarație de dragoste. Universală” a scris Mihai înainte de a ataşa poezia închinată fiicelor sale.

„O să mă lași să te mai țin în brațe?

Măcar vara asta. Și până va trece iarna.

O să te mai pot ține în brațe?

Măcar până vei sufla în lumânările

următorului tău tort.

 

Sunt gata să risc hernia supremă, dar lasă-mi brațele

să te arunce încă enșpe anotimpuri spre cer.

Să fii singura specie dintre înaripate

pe care o pot prinde din zbor.

 

Voi trage de toate fiarele Pământului

Citeste si...  Englezii, superstitiosi din cale afara, au decis: Mick Jagger le-a purtat ghinion la Cupa Mondială

ca să te pot ridica deasupra creștetului.

Iar, în coborâre, obrajii tăi să se potrivească perfect

în curbura dintre gâtul și umărul meu.

 

Zi-mi, te rog, nu-i așa că ziua în care nu vei mai alerga

să te iau în brațe va pica undeva după Sfântul Așteaptă?

Pentru că prefer să-mi deformeze coloana

fericirea, nu povara vieții.

 

O să mă lași să te mai țin în brațe?

Măcar vara asta. Și până va trece iarna.

O să te mai pot ține în brațe?

Măcar până vei sufla în lumânările

următorului tău tort.

 

O să demonstrez științific că oamenii mari

scad în înălțime din ziua în care

nu-și mai pot ține puii în brațe.

Din ziua aceea, oamenii mari devin oameni mici.

 

Ce mă fac eu, dacă în viața asta,

va veni o zi când

nu te voi mai ține în brațe?

Copilul meu”.

 

Mihai Morar şi soţia sa, Gabriela, au sărbătorit pe 10 iunie 12 ani de căsătorie. Cei doi s-au cunoscut atunci când erau colegi la radio. Cu ocazia împlinirii a 12 ani de mariaj, cu bune şi cu rele, Mihai a scris un mesaj pe Faceebok în care a vorbit despre transformarea care a avut loc în viaţa sa de când a cunoscut-o pe cea care îi este alături la bine şi la greu. Prezentaotul şi soţia sa sunt părinţii unor gemene de 9 ani, pe nume Cezara şi Mara.