Actualitate, Featured

Mihai Fifor, informații noi cu privire la starea celor opt militari răniți

Mihai Fifor, ministrul Apărării, a adus o veste bună. Conform declarațiilor, cei opt militari răniţi luni în Afganistan în explozia unei maşini-capcană sunt în afara oricărui pericol.

De asemenea, ministrul a precizat că soldaţii primesc îngrijiri medicale în Kandahar, informează Agerpres.

„Vestea bună este că toţi cei opt militari sunt în afara oricărui pericol. Suntem în legătură permanentă cu echipa de comandă din Afganistan, pentru a putea fi la curent cu evoluţia stării medicale a colegilor noştri, medicii le acordă ajutorul de specialitate. Leziunile pe care le-au suferit nu le pun viaţa în pericol. Este un eveniment pe care nu ni l-am fi dorit. Mă gândesc cu mare tristeţe şi la militarii noştri, şi la familiile lor, suntem aproape de ei”, a declarat Fifor.

Anterior, preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj prin care îşi exprima durerea faţă de cele întâmplate şi susţinerea faţă de familiile celor răniţi.

Opt militari români au fost răniţi în Afganistan în urma unei explozii a unei maşini-capcană .

blank