Featured, Politic

Mihai Fifor, ia luat harul mamei Omida şi prezice că Dăncilă va fii preşedintele României

Mihai Fifor PSD va triumfa la alegerile prezidenţiale, Iohannis va pleca cu coada între picioare, iar Viorica Dăncilă ar putea fi cea care-i va da lovitura de graţie. Un social-democrat cu greutate face toate aceste previziuni.

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, o laudă pe Viorica Dăncilă, despre care crede ca ar putea fi un adversar redutabil pentru Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale. “Viorica Dăncilă e om de partid până în fibră și dacă va trebui să servească partidul din perspectiva această a candidatului la prezidențiale, o va face. […] Eu nu văd de ce premierul României nu ar intra în această cursă.

E un om care a demostrant că poate conduce un guvern. E un om cald, aproape de oameni, a dezamorsat situații dificile la guvernare. Am văzut-o în maniera în care a fost la Sulina. Probabil puțină lume știe că a copilărit la Sulina. Dragostea și căldura cu care a fost primită m-a impresionat. Viorica Dăncilă, dacă își va dori acest lucru, poate fi un candidat redutabil pentru Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale.”, a declarat Fifor.

El recunoaşte totuşi că alegerea candidatului PSD va depinde de sondajele de opinie comandate de partid. “Eu cred că sunt corelate cele două. Până la urma decizia Congresului se va întemeia pe studiile acestea sociologice”,a explicat Mihai Fifor. Întrebat despre o posibilă candidatura a sa la prezidenţiale, secretarul general al PSD a declarat: „Eu sunt un om de echipă. Congresul mi-a acordat încredere și am devenit secretar general al partidului. E o misiune deloc ușoară, care are cu precădere organizarea activității partidului. Sunt alături de președintele partidului și de președintele executiv în acest format. În funcție de cum vor evolua lucrurile sunt la dispoziția echipei”.

Când vine vorba despre turul doi al alegerilor, Mihai Fifor crede că actualul preşedinte, Klaus Iohannis, îşi doreste un contracandidat PSD în turul doi: “Cred că va fi o competiție foarte dură. Cred că președintele Klaus Iohannis își dorește un tur doi cu PSD. O să îi oferim acest lucru și o să ne rezervăm dreptul să îl înfrangem. Am fost prea relaxați în 2014. PSD revine. A fost un duș rece, dar ca întotdeauna suntem pregătiți de această campanie și vă asigur că o să facem o figură cât se poate de frumoasă”, a declarat Fifor la Antena 3.

blank