Showbiz, Stiri

Mihaela Rădulescu a sărit în braţele paraşutistului spaţial. Cât va dura relaţia?

După ce s-a iubit, aproximativ şase ani de zile, cu Dani Oţil, Mihaela Rădulescu pare a forma acum un cuplu cu celebrul Felix Baumgartner.

723799l-640x0-w-82f44a94

Una dintre cele mai mari agenţii foto din lume, Getty Images, a publicat, zilele trecute, câteva fotografii în care Mihaela Rădulescu apărea alături de paraşutistul austriac, în descrierea fotografiilor fiind precizat faptul că românca este presupusa iubită a lui Felix.

Fotografiile realizate de cei de la Getty au fost făcute la Koln, pe 21 noiembrie, acolo unde Mihaela Rădulescu şi Felix Baumgartner au fost prezenţi pentru a lua parte la o emisiune difuzată de televiziunea RTL. După cum notează jurnaliştii de la Adevărul, cei doi sunt ambasadori ai fundaţiei „Wings for Life“, fundaţie care se ocupă de finanţarea cercetării pentru găsirea unui tratament pentru cei cu afecţiuni ale măduvei spinării şi se implică activ în toate campaniile care au drept scop ajutarea oamenilor în scaun cu rotile.

În urmă cu o lună de zile, Mihaela Rădulescu a realizat un interviu cu Felix, în cadrul căruia se putea observa relaţia foarte apropiată dintre ei. “E chiar Felix Baumgartner, omul cu 3 recorduri mondiale în palmares şi primul om care a depăşit, în cădere liberă…
din stratosferă, viteza sunetului, fără niciun ajutor tehnologic. Problema cu astfel de bărbaţi e că sunt prea puţini şi mereu ocupaţi”, spunea atunci diva.

Văzând că presupusa ei relaţie cu Felix Baumgartner a ajuns subiect de discuţie în România, Mihaela Rădulescu a postat pe pagina ei de Facebook un mesaj care lasă loc de interpretări. „Da. Şi dacă nu mai aveţi alte întrebări, putem să ne vedem, fiecare, mai departe, de vieţile noastre? Încredere în voi şi iubire – cu aceste două elemente se merge mereu înainte. Sau se zboară extrem”, a scris vedeta pe celebra reţea de socializare. Mai mult decât atât, o admiratoare a întrebat-o pe Mihaela dacă mai are o relaţie cu Dani Oţil, iar răspunsul divei de Monaco a fost scurt şi la obiect: „Nu”.

blank