Rapoartele MCV pentru România şi Bulgaria vor fi discutate, miercuri, în Colegiul comisarilor, şi vor fi publicate în aceeaşi zi, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al CE Mina Andreeva.

RAPORT MCV: „Comisarii vor discuta miercuri ultimele evoluţii şi progrese în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei din Bulgaria şi România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al CE Mina Andreeva.

Raportul va fi publicat după încheierea reuniunii Colegiului comisarilor, la ora 12:00 (13:00, ora României).

Surse europene au precizat recent că raportul pentru România va fi mai bun decât precedentul, cel din ianuarie 2014.

„Oaia neagră” va fi, din nou, Parlamentul care va fi criticat mai ales pentru unele decizii de a refuza ridicarea imunităţii unor parlamentari cu probleme în justiţie.

Aceleaşi surse au susţinut că raportul pentru România va fi mai bun decât cel pentru Bulgaria.

MCV a fost introdus în ianuarie 2007 la aderarea Bulgariei și a României la Uniunea Europeană, pentru monitorizarea reformei justiției și a combaterii corupției în cele două țări.

Potrivit draftului raportului MCV din acest an, cele două puncte vulnerabile pentru care Bulgaria este criticată sunt lacunele în executarea pedepselor de către cei condamnați pentru fapte cu caracter penal și disfuncționalitățile din sistemul de alocare ”aleatorie” a cazurilor în instanță către judecători.

Documentul menționează că a sporit numărul și viteza de soluționare a cazurilor ce vizează corupția și criminalitatea organizată, însă principalele întârzieri se înregistrează în faza procesului în instanță, unde de multe ori și după amânări repetate judecătorii retrimit dosarele la procuratură, ceea ce a fost interpretat la nivelul opiniei publice drept o negare a actului de justiție de către judecători.

Un motiv al ritmului lent al reformelor în justiție, reținut de raportul MCV, este succedarea rapidă a trei guverne la Sofia, ceea ce a blocat activitatea legislativă a parlamentului.

Raportul arată că în următoarea etapă Bulgaria ar trebui să demonstreze că reforma este percepută ca o prioritate politică și că este necesar să se asigure un consens și acțiuni concrete pentru implementarea reformei.

În plus, Ministerul Justiției bulgar ar trebui să pregătească amendamente la Codul Penal cât mai rapid posibil, conform draftului raportului MCV, care susține că este nevoie de măsuri anticorupție la nivel înalt, mai ales pentru depistarea cazurilor de trafic de influență, abuz de putere și dare/luare de mită.

Autoritățile de la Sofia mai sunt criticate și pentru faptul că recomandarea din rapoartele MCV ca Ministerul Justiției să elaboreze o strategie anticorupție la nivel național nu a fost încă pusă în practică.

Documentul recunoaște totuși că de la precedentul raport din cadrul MCV în Bulgaria au fost adoptate măsuri eficiente contra corupției la nivel local, un exemplu în acest sens fiind arestarea unor primari.

Raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare s-a aflat şi pe agenda discuţiilor pe care le-a avut, pe 19 şi 20 ianuarie, la Bruxelles, ministrul român al Justiţiei, Robert Cazanciuc, cu prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, cel care se ocupă de raport, şi cu comisarul pentru Justiţie, Vera Jourova.

Înainte de vizita la Bruxelles, Cazanciuc a declarat că România va avea un raport MCV pozitiv, pentru al doilea an consecutiv, potrivit evaluărilor făcute de autorităţile de la Bucureşti după discuţii cu oficiali ai Comisiei Europene şi ai statelor membre.

În 15 ianuarie, la Bruxelles, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute împreună cu preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a discutat cu Jean-Claude Juncker despre MCV.

„Domnul preşedinte m-a asigurat de tot sprijinul pentru România în chestiunea intrării României în spaţiul Schengen. Am discutat despre MCV, Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Peste câteva zile doar, vom avea un nou raport pe această speţă. Am căzut de acord că acest lucru ne încurajează să spunem că, în următorii ani, pe timpul mandatelor noastre, vom finaliza această procedură cu succes, fiindcă România a făcut progrese semnificative în consolidarea instituţiilor statului, în implementarea reformelor structurale, în consolidarea statului de drept şi consolidarea independenţei justiţiei”, a spus Iohannis.

„Am avut puncte de vedere, practic, identice în această chestiune”, a adăugat preşedintele Iohannis.

Citeste si...  Comisia Europeană, prin intermediul raportului MCV publicat marţi, are 12 recomandări pentru ca România