Actualitate

Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu ocazia Zilei Aviației Române și a Zilei Forțelor Aeriene

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 20 iulie a.c., un mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române și a Zilei Forțelor Aeriene.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„În fiecare an, la 20 iulie, odată cu praznicul Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, avem bucuria de a-i sărbători pe cuceritorii spațiului aerian, care dau dovadă necontenit de curaj și dăruire.

Cinstim astăzi pe cei care au marcat istoria aeronauticii, adevăratele genii creatoare românești, precum Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, dar și pe cei care au continuat aceste începuturi, prin munca și eforturile lor extraordinare.

Aviatorii români au scris pagini de glorie în timpul celor două războaie mondiale, luptând și jertfindu-se pentru libertatea pământului românesc, și reprezintă un exemplu demn de urmat pentru noi și pentru generațiile viitoare.

Militarii români aviatori care participă la acțiuni cu mare grad de risc, sub egida ONU, OSCE, NATO și a Uniunii Europene, pe orice meridian al globului se remarcă prin profesionalism și dăruire. Ei au demonstrat că sunt parteneri de încredere, capabili să facă față oricărei situații, într-un mediu caracterizat de o dinamică fără precedent a provocărilor de securitate.

Azi, în zi de sărbătoare, se cuvine să le aducem cele mai sincere mulțumiri, precum și recunoștința noastră și celor care, indiferent de momentul în care sunt chemați, răspund prezent — aviatorilor care participă, alături de personalul de specialitate, la intervenții de urgență și la misiuni aero-medicale.

Nu în ultimul rând, aducem mulțumirile noastre minunaților oameni care își desfășoară activitatea în cadrul aviației civile de transport, aviației sportive sau celei utilitare. Lumea în care trăim, marcată de fenomene complexe, ar fi de neconceput fără activitatea acestora.

Dragi aviatori,

Profesia pe care v-ați ales-o înseamnă — pe lângă o imensă dragoste față de zbor — solicitare maximă, pregătire profesională continuă, multe restricții și renunțări. Este profesia în care nu se poate greși și de aceea știm că seriozitatea absolută și responsabilitatea sunt piloni de bază ai activității dumneavoastră.

Vă adresez cele mai sincere felicitări pentru felul în care, dintotdeauna, în orice împrejurare, ați știut să vă îndepliniți misiunile!

Cu ocazia Zilei Aviației Române și a Zilei Forțelor Aeriene, vă asigur de aprecierea mea sinceră, vă doresc multă sănătate și realizări pe toate planurile!

Cer senin!”

blank