Actualitate

Mesaj senzaţional al soacrei lui Dan Condrea

Soacra lui Dan Condrea a fost una dintre femeile care l-au jelit cel mai mult pe fostul patron Hexi Pharma.

Soacra lui Dan Condrea a transmis la scurt timp după funeralii un mesaj care naşte multe semne de întrebare. ”Toți banii pe care îi strângi într-o viață nu vor fi de ajuns ca să îți cumperi alta”, a spus femeia.

Conform unei evaluări, averea lui Dan Condrea se ridică la aproape 110 milioane de lei (aproximativ 25 milioane de euro).

”În continuarea cercetărilor efectuate în cauza privind accidentul rutier produs la data de 22 mai 2016, soldat cu decesul conducătorului auto, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au reconstituit parţial traseul dinaintea producerii accidentului de circulaţie, inclusiv prin valorificarea unor înregistrări video surprinse de camerele de supraveghere stradală”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul General.

blank