Actualitate, Featured

Mesaj pentru multinaționale al lui Călin Popescu Tăriceanu: ”Nu putem fi duși DE NAS”

Șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu ar vrea să vadă mai mult fair-play din partea multinaţionalelor. Tăriceanu a spus că în timp ce guvernele României au acordat subvenţii importante firmelor străine care activează în ţara noastră, unele dintre acestea au transferat profitul către companiile-mamă, iar în România a rămas doar o proporție mică din profit.

„În acest moment, ponderea companiilor străine în economia românească, în funcţie de mărimea cifrei de afaceri, e aproape la egalitate cu firmele româneşti. Când ne uităm însă la contribuţia lor, provenită din impozitul pe profit, o să vedem că este de trei ori mai mică decât a companiilor româneşti. În foarte multe locuri se pune această problema a găsirii unei soluţii care să facă să profite şi ţara în care se desfășoară activităţile economice”, a explicat șeful Senatului.

„Guvernele succesive ale României au acordat ajutoare importante, subvenţii, firmelor care activează în România. Și guvernul meu, şi cele care au succedat. Adică tratamentul oferit de noi companiilor străine a fost unul în care am văzut mai degrabă (…) un win win game. Vrem să vedem şi din partea lor acelaşi comportament”, a arătat Călin Popescu Tăriceanu.

„Nu e un atac la adresa lor, dar nici nu putem să fim consideraţi că nu vedem şi putem fi duşi de nas”, a punctat fostul premier.

blank