Cancelarul german Angela Merkel a făcut apel sâmbătă la o rezistenţă hotărâtă împotriva avansului extremismului de dreapta în Germania, înaintea marcării a 75 de ani de la tentativa de asasinat împotriva lui Adolf Hitler, relatează DPA.

Data de 20 iulie ar trebuie să fie o zi de comemorare a tuturor celor care s-au ridicat împotriva regimului nazist al lui Adolf Hitler, a transmis Merkel în mesajul său video săptămânal, potrivit Agerpres.

„Şi noi avem de asemenea datoria să ne opunem tuturor acelor tendinţe care vor să ne distrugă democraţia”, a mai afirmat cancelarul.

La 20 iulie 1944, Claus Schenk Graf von Stauffenberg a orchestrat un atac cu bombă în încercarea de a-l asasina pe Adolf Hitler. Planul a eşuat, Hitler fiind doar uşor rănit. Stauffenberg şi alţi circa 200 de oameni implicaţi în acest complot au fost executaţi de nazişti.

Merkel a spus că îi consideră pe organizatorii complotului ca fiind modele de urmat. „Ei au arătat că şi-au urmat conştiinţa şi, prin urmare, au făurit o parte a istoriei Germaniei care altfel ar fi fost definită exclusiv prin întunericul naţional-socialismului”, a declarat ea.

Citeste si...  Decizie importantă în ţara europeană cu cele mai dure legi ale avortului. Irlanda va organiza un referendum pe tema legalizării întreurperii de sarcină

Merkel a subliniat de asemenea că Germania le datorează o mare recunoştinţă, pentru că nu ar fi existat Constituţia de după război fără astfel de acţiuni. „Astăzi putem să construim pe curajul acestor oameni şi să fim recunoscători că există această parte a istoriei noastre”, a spus cancelarul.

Ea a atras atenţia asupra numărului în creştere de extremişti de dreapta în Germania de astăzi. Recenta crimă a cărei victimă a fost politicianul local Walter Luebcke a arătat ce important este sprijinul pentru cei care îşi asumă o responsabilitate politică, a declarat Merkel.

„Acest lucru necesită un semnal clar din partea tuturor”, a spus Merkel.

Toţi germanii sunt invitaţi „să îşi facă treaba în societate pentru a garanta că democraţia noastră este solidă, că societatea civilă este puternică şi că extremismul de dreapta nu are nicio şansă”, a adăugat cancelarul german.