Membrii „Societății Române de Criminologie, Criminalistică și Penologie” au aflat cu surprindere despre faptul că Ministerul Justiției a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern privind desființarea Institutului Național de Criminologie înființat în 2018. Așa începe scrisoarea deschisă adresată premierului Ludovic Orban, document al cărui scop este acela de a aduce la cunoștința șefului Executivului „o serie de argumente care să arate lipsa de temeinicie a acestei decizii și consecințele care decurg din aceasta“.

În document se mai precizează:

„Lumea în care trăim traversează o perioadă în care flagelurile sociale cunoscute – criminalitatea, sărăcia, șomajul, drogurile, alcoolismul – sunt amplificate de criminalitatea organizată, de terorism, de factori criminogeni precum abuzurile, discriminările, absența controlului, promovarea violenței. Toți acești factori se conjugă și amplifică vulnerabilitatea societății noastre.

Evoluțiile contemporane demonstrează pericolul criminalității pentru dezvoltarea socială, dar și dreptul cetățenilor de a trăi în securitate pe baza elaborării unui program guvernamental pe termen lung pentru a evita mersul spre o societate terorizată. Prevenirea criminalității devine un imperativ al acestei perioade pentru România, în care obiectivele principale sunt ordinea socială, consolidarea mecanismelor de respectare a legilor, supravegherea și evaluarea riscurilor în timp și spațiu, informarea și solidarizarea publicului la acțiunile preventive.

Guvernul României a înființat în 2002 primul Institut Național de Criminologie în subordinea Ministerului Justitiei (HG. nr. 772/2002) care avea ca obiective realizarea de studii și cercetări pentru a ofèri o viziune unitară asupra criminalității, realizarea de prognoze privind evoluția viitoare a fenomenului infracțional și atragerea atenției asupra abordării cauzelor sale reale. De asemenea, institutul avea menirea să propună elemente de reflecție și programe pentru politici eficace de prevenire a criminalității, să studieze costurile generale ale acesteia, să realizeze cercetări privind carierele infracționale, să evalueze calitatea programelor locale de prevenire și eficacitatea parteneriatelor în domeniu.

Astfel proiectat, primul Institut Național de Criminologie urma să devină o școală de gândire în domeniul justiției penale, un mediator între cercetarea știintifică și activitatea practicienilor. El era conceput ca o structură generatoare de cunoaștere știintifică, de modalități de intervenție în domeniul prevenirii și controlului criminalității pentru Guvernul României, pentru Ministerul Justiției și pentru ministerele reprezentative în eforturile lor de a diminua criminalitatea. Acest rol era determinat de particularitățile fenomenului infracțional din țara noastră: fenomen generalizat și agresiv infiltrat și în activitățile instituțiilor de stat, sentiment de insecuritate al populației, tribunale aglomerate, poliție depășită de dimensiunile fenomenului. In aceste condiții există riscul ca ineficacitatea justiției penale și a măsurilor destinate asigurării ordinii sociale să afecteze încrederea cetățenilor în capacitatea statului de a-i proteja. Avem convingerea că în cazul Caracal, implicarea unor experți români în domeniul criminologiei ar fi contribuit la clarificarea mai rapidă a aspectelor complexe ale evenimentului care a provocat o adevărată panică morală în rândul populației.

O țară fără un institut de criminologie este mai puțin credibilă atunci când se angajază prin instituțiile sale să apere cetățenii și bunurile lor, granițele și ordinea de drept, să mențină un climat social linișit, să impună legea în situații de mare diversitate. Să nu credeți că doar țările bogate au facultăți și institute de criminologie: multe țări africane au asemenea institute care ajută autoritățile să înțeleagă și să gestioneze problemele complexe generate de criminalitate.

În perioada în care a funcționat, specialiștii Institutului Național de Criminologie – sociologi, juriști, psihologi, psihiatri, informaticieni– au evaluat caracteristicile și tendințele criminalității din România prin studii și cercetări care au fost prezentate în reuniuni naționale și internaționale, în paginile “Revistei de criminologie, criminalistică și penologie”, în rapoarte înaintate factorilor de decizie din Ministerul Justiției. Acestea figurează pe pagina electronică a Societății Române de Criminologie, Criminalistică și Penologie (www.criminologie.org.ro). De asemenea, primul Institut Național de Criminologie s-a implicat în formarea personalului din diferite instituții care dorea să-și construiască o carieră în domeniul prevenirii și controlului criminalitătii. Stă mărturie în acest sens “Al 67-lea Curs internațional de criminologie” realizat în colaborare cu “Societatea Internațională de Criminologie”, care s-a desfăsurat în aprilie 2004 la București. Din păcate, acest Institut a fost desființat prin Hotărârea de Guvern 1.918 din 22 decembrie 2006.

La cele prezentate până acum, mai adăugăm un argument pentru menținerea actualului Institutului Național de Criminologie, înființat în 2018. Costurile implicate de criminalitate în orice societate sunt enorme: pierderi de vieți omenești, îngrijiri medicale și psihologice acordate victimelor, corupție, furturi, fraude economice și fiscale, fraude vamale, tulburări ale ordinii publice, schimbarea obiceiurilor oamenilor determinate de teama de agresiuni, comerțul clandestin, profiturile lumii interlope, cheltuielile firmelor particulare și de stat pentru a se proteja, cheltuielile privind funcționarea poliției, jandarmeriei, parchetelor, tribunalelor și penitenciarelor. La acestea se mai adaugă alte aspecte greu de cuantificat, dar producătoare de pierderi și mari suferințe umane: viețile distruse ale rudelor victimelor criminalității, reacțiile de răzbunare, neîncrederea ce survine în relațiile sociale, frica permanentă de o nouă agresiune, pierderile turistice și culturale, imaginea defavorabilă a României în ochii străinilor.

Citeste si...  Orban împins de colegi să sprijine acțiunea lui Iohannis

O percepţie realistă a publicului privind costurile anuale ale criminalității este o necesitate în statul de drept. În 1992, Statele Unite anunțau că pierderile generate de criminalitate au fost de 425 de miliarde de dolari. În 2008, Ministerul Justiției din Canada a dat publicității faptul că în acel an, costul criminalității s-a ridicat la 31,4 miliarde de dolari ceea ce înseamna câte 943 de dolari pentru fiecare cetățean al țării. În 2012, costul criminalității din Franța a fost de 150 de miliarde de euro, adică 7,5% din PIB. Oficiul Națiunilor Unite din Viena aprecia în octombrie 2012, că în anul anterior, costurile globale ale criminalității atinsese 669 de miliarde de euro…

Deși algoritmul de calcul al acestor costuri de importanță politică este cunoscut, în România ele nu au fost niciodată realizate. Aceste cifre ar oferi date privind amploarea anuală a fenomenului infracțional, nivelul criminalității pe zone teritoriale, prioritățile pentru care trebuie alocate resurse mai mari, dinamica motivației infracționale de la o perioadă la alta, adecvarea numărului de polițiști și jandarmi la amploarea criminalității, schimbările legislative și instituționale necesare, compararea cu alte țări. Abordarea științifică a fenomenului infracțional din România impune cu necesitate existența unui Institut Național de Criminologie: pe lângă multele miliarde de lei aduse pagube cetățenilor și economiei naționale prin extinderea fenomenului infracțional, costurile determinate de funcționarea institutului sunt insignifiante.

Tocmai din cauza acestor costuri uriașe, sunt necesare investigații criminologice privind factorii care determină fiecare tip de infracțiune: ei pot avea influenţă la nivelul comunităţi sau doar la nivelul individului, pot acţiona ocazional sau pot menține un climat social favorabil delincvenţei pentru o perioadă lungă de timp. Astfel, dezinteresul tinerilor pentru învăţătură şi educaţie, înmulţirea bandelor infracţionale, cultivarea în rândul tinerilor a plăcerilor riscante și costisitoare, facilitatea procurării drogurilor, uşurinţa plasării profiturilor obţinute din infracţiuni, lejeritatea criteriilor de liberare condiţionată din închisori, discreditarea elitei conducătoare, decăderea habitatului, teama cetăţenilor faţă de creşterea fenomenului infracţional constituie factori care pot demoraliza cetățenii. În ce priveşte cauzele care ţin de individ şi de ambianţa în care trăieşte, ele sunt de mare diversitate: umilinţe nemeritate, disperarea, gelozia, ura, şantajul, nevoia de răzbunare, invidia, dependențele, plăcerea de a trăi în lux, credința că nu trăiesc într-o lume dreaptă și multe altele. Și într-un caz și în altul, a cunoaște ponderea cauzelor și a motivelor infracționale, este indispensabilă experților în criminologie și practicienilor care aplică programele de prevenire în comunitate.

Acestea nu pot fi realizate multidisciplinar și de înaltă calitate la nivelul serviciilor din Ministerul Justiție care au alte obiective prioritare: coerența arhitecturii legislative, armonizarea reglementărilor românești cu cele europene, calitatea activității funcționarilor, condițiile de muncă ale magistraților, standardele executării pedepselor privative de libertate, analiza plângerilor cetățenilor privind actul de justiție, asigurarea unei formări de calitate a viitorilor magistrați.

Nu în ultimul rând, succesul activității unui institut de criminologie este determinat de climatul politic și guvernamental favorabil cunoașterii științifice a problemelor sociale, de resursele financiare alocate, de calitatea experților, de menținerea orientării practice a programelor de prevenire, de crearea mecanismelor de colaborare cu instituții reprezentative pentru prevenirea și combaterea criminalității, dar și cu institute de criminologie din străinătate, de armonizarea colectării datelor pentru a configura dimensiunile și tendințele criminalității actuale.

Statul preocupat de securitatea cetățenilor este bazat pe experţi, pe o gândire în termeni de risc, pe reglementări preventive, pe dimensionarea adecvată a forţelor de poliţie, pe o bună previziune a tendinţelor criminalităţii, pe clasificarea delincvenţilor după riscul pe care îl reprezintă. Nu trebuie să aşteptăm ca singură, pedeapsa penală, să rezolve toate problemele privind criminalitatea: ce nu face calitatea înaltă a vieții cetățenilor, buna educaţia a copiilor în familie, un învățământ public modern, nu poate face nicio pedeapsă.

Având în vedere toate acestea, va solicităm domnule prim-ministru, să nu aprobați proiectul Ministerului Justiției de desființare a Institutului Național de Criminologie. O asemenea decizie ar avea o semnificație deosebită pentru cei preocupați de construcția statului de drept în acord cu exigențele europene, dar și pentru faptul că pacea socială și prevenirea infracțiunilor este în primul rând o problemă de guvernare care nu poate fi realizată fără o structură înalt specializată.

Trebuie să acceptăm că viitorul apropiat va aduce pericole emergente apărute din combinații de factori neașteptați, între care, factorul criminalitate are întotdeauna un rol amplificator. În acest context, David Bayley, specialist internațional în domeniul penalității, afirma în 1985: “Legitimitatea puterii este larg dependentă de capacitatea sa de a menține ordinea. Ordinea este chiar criteriul pentru a spune dacă o putere politică există sau nu”.

Societatea Română de Criminologie, Criminalistică și Penologie