Featured, International

Meghan Markle,s-a eliberată după ce a renunţat la social media

Ducesa de Sussex, Meghan Markle, a anunţat, în timpul unui turneu în Sydney că s-a simţit eliberată după ce a renunţat la blog şi conturile de Instagram, Twitter şi Facebook. Ducesa avea nu mai puţin de două milioane de urmăritor când şi-a închis conturile.

Înainte de a fi ducesa de Sussex, Meghan Markle a fost un utilizator social media, cu aproape două milioane de persoane care o urmăreau. Asta până în ianuarie 2018, când a decis să îşi închidă contul, scrie Independent.

Meghan, în vârstă de 37 de ani, a avut deschise conturi de Facebook şi Twitter, dar ambele au fost desfiinţate definitiv la mai puţin de două luni după ce a fost anunţat oficical angajamentul cu prinţul Harry.

Acum, Meghan Markle şi-a descris experienţa de a renunţa la social media ca „eliberare”, declaraţiile fiind făcute în timpul unei întâlniri cu un grup de locuitori din Sydney.

Jessina Oakes, în vârstă de 26 de ani, a declarat despre fosta vedetă din „Suits” că a făcut referire la presiunea pe care o pune social media asupra generaţiilor mai tinere şi despre efectul negativ pe care aceasta îl are asupra stimei de sine.

„A spus că a fost eliberată după ce nu a mai avut social media”, a relatat tânăra.

blank