Medicii se tem preşedintele american Donald Trump folosesc aproape toate medicamentele din arsenalul disponibil pentru Covid-19, iar unii specialişti sunt îngrijoraţi că aceştia ar putea exagera pentru că este vorba despre un VIP, transmite CNBC.

Echipa de medici ai lui Trump de la Walter Reed National Military Medical Center au anunţat weekendul trecut că preşedintele a luat în ultimele zile medicamentul antiviral remdesivir produs de compania Gilead, cocktailul de anticorpi ai companiei Regeneron şi steroidul dexametazonă.

Medicii se tem că Trump, pentru că este VIP, ar putea fi tratat în exces

Preşedintele american ar putea fi singurul pacient cu Covid-19 care primeşte toate cele trei tratamente, a spus medicul Leana Wen, fost comisar pentru Sănătate al oraşului Baltimore. Ea a adăugat că acest lucru ar putea să se întâmple din cauza unui fenoment cunoscut sub numele ”sindromul VIP”, în care presiunea de a trata pacienţi foarte importanţi poate duce la folosirea unor tratamente experimentale şi la posibile erori.

”În timpul activităţii mele la urgenţe, am tratat, desigur, un număr de persone considerate VIP-uri”, a spus Wen, medic de urgenţă şi profesor pentru sănătate publică la George Washington University.

”Aceşti pacienţi se aşteaptă să primească cel mai bun tratament, dar deseori rezultatul este că sunt trataţi în exces şi există un risc legat de acest lucru”, a mai spus medicul.

Noul medicament administrat lui Trump este tratamentul experimental cu anticorpi monoclonali al companiei Regeneron, care a mai fost oferit altor câteva sute de pacienţi într-un studiu clinic şi care nu a fost autorizat încă de Administraţia Federală pentru Alimente şi Medicamente.

La începutul săptămânii trecute, Regeneron a anunţat că tratamentul său ameliorează simptomele şi reduce încărcătura virală la pacienţii nespitalizaţi care au forme uşoare până la moderate de Covid-19. Concluzia se bazează pe rezultatele unui studiu realizat pe 275 de pacienţi cu Covid-19 nespitalizaţi.

Dar vârsta media a pacienţilor din studiu a fost de 44 de ani, a arătat Renegneron, cu mult sub vârsta de 74 de ani a preşedintelui Trump.

Compania a anunţat că trestează în continuare medicamentul pentru tratarea pacienţilor spitalizaţi şi pentru prevenirea infectării oamenilor care au fost expuşi la un pacient.

Folosirea steroidului dexametazonă ridică la rândul ei semne de întrebare. Medicamentul ieftin şi disponibil pe scară largă a fost utilizat în studii clinice pentru reducerea riscului de deces pentru pacienţii cu forme grave de Covid-19. Dar acesta poate creşte riscul de deces atunci când este administrat pacienţilor care nu au forme grave de Covid-19, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Dr. Lewis Kaplan, preşedintele Society of Critical Care Medicine şi chirurg la spitalul University of Pennsylvania, a spus că simdromul VIP apare atunci când ”are loc o deviere de la procesul uzual de îngrijire”.

Este totuşi dificil pentru Kaplan şi medicii din afară să analizeze dacă asta se întâmplă în cazul lui Trump, având în vedere că există întrebări dacă administraţia de la Casa Albă a cumunicat cu acurateţe informaţiile legate de starea de sănătate a preşedintelui, a spus Kaplan.

Dacă boala lui Trump este gravă, atunci poate că tratamentul este justificat, dar dacă preşedintele îşi revine rapid, atunci ar putea fi tratat exagerat, consideră Kaplan.

”Asta ar putea însemna că este mult mai bolnav decât s-a prezentat, sau că este o judecată bazată pe faptul că este şeful statului, Pur şi simplu nu ştim”, a mai spus Kaplan.

Disponibilitatea lui Trump pentru medicamentele experimentale este bine cunoscută. La începutul pandemiei, Trump a presat în mod public FDA să aprobe în sistem de urgenţă folosirea hidroxiclorichinei. Prescrierea medicamentului vechi de 60 de ani a crescut în martie cu 2.000%. Dar studii ulterioare au arătat că medicamentul a grăbit moartea unor pacienţi, iar FDA a retras în iunie autorizaţia de urgenţă.

Lui Trump nu i-a fost prescrisă până în prezent hidroxiclorochina.


Citeste si...
Un american a reușit, după 2 luni, să-și găsească câinele care i-a salvat viața