Featured, Life

Medicii regali au considerat-o pe Prințesa Diana un ”dezastru dinastic”, din cauza problemelor sale psihice

Sir John Batten, fostul medic al Reginei Elisabeta a II-a, care a tratat-o și pe Diana în primii ani de căsnicie credea că problemele psihice pe care le avea proaspăta prințesă ar fi fost de natură genetică și ar fi putut fi transmise copiilor săi ceea ce ar fi reprezentat un ”dezastru dinastic”, scrie Daily Mail care a intrat în posesia unei scrisori care menționa acest lucru.

Un alt medic al Casei Regale și doi doctori specialiști care au consultat-o pe soția prințului Charles și proaspăta mamă a prințului William i-au împărtășit preocupările uluitoare.

Totuși, un psihoterapeut celebru la începutul anilor 80, Dr. Alan McGlashan, care a fost adus să o consulte la rândul său pe Diana a scris într-o scrisoare că problemele ei nu aveau nimic de-a face cu genetica și că tânăra prințesă era umplută de medicamente fără niciun motiv.

Dr. McGlashan scria în 1983, că Sir John, șeful de atunci al medicilor Casei Regale si colegii sai au fost „clar speriați“ de simptomele ei și „intimidat de posibilitățile unu dezastru dinastic“. Chiar prințesa i-a povestit psihoterapeutului că echipa medicală i-a dat foarte multe anti-depresive și a încercat și terapia comportamentală, dar niciunul nu a reușit în cele din urmă să o ajute cu caleidoscopul său de probleme, care includeau vise recurente perturbatoare despre monștrii marini giganți.

La acea vreme, la doar câteva luni după nașterea lui Prince William, în vârstă de 21 de ani, Diana suferea de bulimie, anxietate, depresie și stimă de sine scăzuta.

Atunci Charles, care deși a fost văzut ca un om rece în relația cu soția sa, s-a speriat și a apelat la un prieten apropiat pentru ca acesta să îl contacteze pe doctorul McGlashan. În urma celor opt întâlniri dintre Diana și psihoterapeutul care avea 84 de ani, acesta din urmă și-a format o altă opinie: „Ea este o fată normală cu erau probleme emoționale, nu patologice“.

Vestea trebuie să fi venit ca o ușurare uriașă pentru Charles, care a devenit mai târziu un client al Dr. McGlashan, petrecând 14 ani în terapie

„Este o fată foarte nefericită, care se confruntă cu situații pe diverse fronturi pe care le găsește dificil de rezolvat, deși face un efort curajos să facă acest lucru. A fost înconjurată de o armată de medici … și a fost dozată cu anti-depresive si medicamente de dormit, și tehnici de manifestare. Dar am ajuns la concluzia că este o fată normală ale cărei probleme erau emoționale, nu patologice. Medicii ei au tratat-o ca pe un pacient cu o boală obscură și periculoasă. Simptomele ei clar i-a speriat … Ea mi s-a plâns că toată lumea a tratat-o ca și cum ar fost făcut din porțelan”, a scris prihoterapeutul.

blank