Featured, International

Medicii arabi și evrei, din Israel, luptă împotriva coronavirusului

În Israel, medicii evrei şi arabi lucrează împreună, în prima linie pentru a combate epidemia de coronavirus dar şi pe cei care răspândesc ura.

În apropiere de Tel Aviv, spitalul Sheba este clasat printre cele mai bune din lume şi responsabilii afirmă că acest lucru se datorează muncii pe care o fac cadrele medicale arabe şi israeliene, într-o societate marcată de diviziuni.

”Lucrăm împreună cu echipa medicală arabă şi nu doar în perioada pandemiei”, a spus Rafi Walden, director adjunct al unităţii sanitare.

”Fără medicii arabi, sistemul de sănătate israelian s-ar prăbuşi”, afirmă el pentru AFP, estimând că nu există nicio diferenţă între ei şi cadrele medicale evrei.

Arabii israelieni, descendenţi ai palestinienilor rămaşi şi teritoriile lor după crearea statului Israel în 1948, care reprezintă în jur de 20% din populaţia israeliană, sunt în mod regulat victime ale discriminării sociale şi critică legea statului-naţiune care consacră caracterul evreiesc Israelului.

Dar, ironia face ca în timpul pandemiei de coronavirus, o fotografie în care infirmieri care se roagă în faţa ambulanţei să devină virală: unul, evreu, se roagă către Ierusalim, celălalt, musulman, îngenunchiat pe un covor de rugăciune în direcţia Mecca.

Rata sărăciei, mai mare în sectoarele arabe

Internauţii au salutat imaginea ”inspiratoare”, distribuită de Magen David Adom, echivalentul Crucii Roşii în Israel, subliniind uniunea necesară în timpul crizei, în timp ce alţii au găsit ocazia de a vorbi despre inegalităţi sociale.

Potrivit unui studiu din 2017 al Centrului Taub de studii socio-politice în Israel, rata sărăciei este mult mai mare în sectoarele arabe, unde populaţia are o speranţă de viaţă cu patru ani mai puţin decât cea a evreilor israelieni.

Premierul Benjamin Netanyahu este în mod regulat acuzat de rasism faţă de arabii israelieni şi de incitare la ură de către membrii partidelor arabe pe care le-a caracterizat drept o ”ameninţare”. De altfel, unul dintre miniştri săi i-a tratat drept ”terorişti în costume”.

”Netanyahu cunoaşte rolul arabilor în sistemul de sănătate şi în alte sectoare, cu toate astea continuă să răspândească ura şi să mintă fără ezitare”, a afirmat Walden.

Recent, în jur de 700 de membri din corpurile medicale, dintre care jumătate evrei, au semnat o petiţie în care îi solicită lui Netanyahu să înceteze să mai răspândească ura în aceste vremuri de criză.

Peste 3.800 de cazuri în Israel

Mai mult de 3.800 de noi cazuri de coronavirus au fost oficial înregistrate în Israel, unde 12 persoane au murit. După mai mult de un an de criză politică şi trei legislative, Netanyahu ar fi trebuit să rămână la putere şi să formeze ”un guvern de urgenţă” pentru a gestiona criza, după o manevră surpriză a rivalului său Benny Gantz, ales preşedinte al Parlamentului israelian.

”Obiectivul nostru, al arabilor şi evreilor, este de a proteja umanitatea, aşa că cerem să înceteze cu incitarea la ură. Suntem în aceeaşi oală, lucrăm împreună pentru a pune capăt epidemiei de coronavirus”, a afirmat Choukri Awawda, unul dintre iniţiatorii petiţiei.

Într-o campanie difuzată pe reţelele de socializare, medici şi infirmiere arabi poartă măşti şi combinezoane şi îi îndeamnă pe cetăţeni ”să rămână acasă” pentru a evita infectarea.

 

blank