Actualitate, Featured

Medici români, mituiți pentru a prescrie un anumit medicament

Compania Teva Pharmaceutical Industries a anunţat lansarea unei investigaţii interne pentru a proba acuzaţii legate de mituirea medicilor români pentru a-i determina pe aceştia să prescrie medicamente fabricate de compania israeliană. Investigaţia este lansată în timp ce compania israeliană încearcă să soluţioneze alte anchete deschise de autorităţiile americane cu privire la mituirea lucrătorilor sanitari ruşi, mexicani şi ucraineni.

Teva Pharmaceutical a lansat o investigaţie încă de anul trecut, după ce o persoană anonimă i-a acuzat pe israelieni că plătesc comisioane de vorbitori şi de consultanţă pentru medicii români, care acceptă să prescrie medicamentul Copaxone destinat tratării sclerozei multiple, către un număr cât mai ridicat de pacienţi din România.

De asemenea, medicilor români li se acoperă şi cheltuielile de călătorie în străinătate de către reprezentanţii Texa.

Mai mult, compania israeliană este acuzată că încearcă în mod activ să demostreze că respectivele comisioane de vorbitori sunt legitime şi trimite în acest sens fiecărui medic implicat în schemă o scurtă prezentare PowerPoint. Ulterior, medicul îşi va citi prezentarea la o întâlnire cu alţi lucrători sanitari pentru a-şi primi banii de la Texa Pharmaceutical.

Nu există informaţii cu privire la suma primită de medicii români implicaţi în schema companiei farmaceutice israeliene.

blank