Actualitate, Featured

Radu Mazăre a cerut să fie transferat într-o zonă mai bună a penitenciarului din Madagascar

Fratele lui Radu Mazăre, Mihai Mazăre, a infirmat, sâmbătă, informația potrivit căreia fostul edil ar fi evadat din închisoarea din Madagascar, precizând că Radu Mazăre a cerut mutarea din „pușcăria grea în care s-a aflat până acum într-o altă zonă a pușcăriei în care sunt condiții puțin mai bune”.

„E o informație neverificată (cea referitoare la presupusa eva dare din închisoare -n.r.). Nici nu se pune problema de așa ceva. Pot să vă spun că astăzi (sâmbătă-n.r.), la momentul la care noi vorbim, el este într-o procedură de mutare din pușcăria grea în care s-a aflat până acum într-o altă zonă a pușcăriei în care sunt condiții puțin mai bune. Erau niște condiții absolut inumane, deci erau camere de 45 de persone fără paturi, fără nicio amenajare, cu o singură toaletă de tip turcesc și cu un singur robinet cu apă. Și a făcut o solicitare către directorul închisorii dacă există să fie mutat în condiții mai bune și uite că a reușit”, a declarat fratele lui Radu Mazăre, Mihai Mazăre, la Antena 3.

Mihai Mazăre a anunțat că nu-l va aștepta pe fratele său la aeroport și că, în Madagascar, o decizie de extrădare definitivă nu a fost dată de un judecător.

„Nu, nu o să merg la aeroport, eu zic să nu ne grăbim, stați să vedem ce o să se întâmple luni la aeroport. În Madagascar, există o legislație internă adaptată la legislația internațională care spune că extrădările care se fac, așa cum ați văzut și în cazul Ghiță sau Udrea, se fac în urma deciziei unui judecător, unei decizii definitive. La ora actuală, extrădarea lui Radu Mazăre nu a fost judecată de niciun judecător în Madagascar. Conform normelor de procedură de acolo, acet lucru ar trebui să se întâmple. Dacă el nu se întâmplă, înseamnă că se realizează un abuz în extrădarea lui Radu Mazăre. Eu nu înțeleg de ce autoritățile din România, respectiv Ministerul Justiției și IGPR, sunt așa convinși că autoritățile din Madagascar și vor face extrădarea în mod direct. Poate ne explică doamna Birchall pe Facebook că tot a mobilizat tot ministerul ca să realizeze această extrădare care, în momentul actual, în Madagascar, nu ar trebui să se poate realiza”, a completat Mihai Mazăre.

Fratele lui Radu Mazăre a anunțat că reprezentanți ai Ministerului Justiției au mers la fostul edil. „Poate cineva o să explice de ce acest periplu, mai aveau puțin și ajungeau în vacanță acolo”, a completat.

Mihai Mazăre a declarat că fostul edil este ajutat în Madagascar de iubita sa, Roxana, și de fiul lui, Răducu, care-l vizitează în fiecare zi și-i duc mâncare.

Reprezentanții Poliției Române au precizat, vineri, în contextul informației prezentate de postul România TV privind presupusa evadare a lui Radu Mazăre din închisoarea din Madagascar, că la nivelul poliției nu a fost transmisă nicio informare oficială în acest sens.

Fostul primar al Constanței urmează să fie adus în țară luni, 20 mai, a mai anunțat IGPR.

Mazăre are de executat o pedeapsă definitivă: judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei.

Radu Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.

blank