International, Stiri

Mark Zuckerberg şi sute de studenţi, ameninţaţi cu moartea

Sute de studenţi de la Universitatea Harvard şi alte persoane afiliate au primit vineri un email care conţinea ameninţări cu moartea.

172325_1262729_630x420

Ameninţările cu moartea au determinat sporirea măsurilor de siguranţă în campus sâmbătă. Într-o notă către comunitatea din campus, poliţia de la Harvard a afirmat că „sute de studenţi de la Harvard şi persoane afiliate” au primit un e-mail în jurul orei 16.45, în care autorul ameninţa că îi va împuşca în campus sâmbătă.

„Voi veni mâine la Universitatea Harvard şi vă voi împuşca pe toţi, studenţi la Harvard, vă voi omorî pe fiecare. Mă voi întoarce mâine la 11 (…). Chiar şi pe Mark Zuckerberg de la Facebook îl voi ucide. Vă voi omorî pe toţi”, se arată în mesajul de ameninţare, obţinut de Boston Globe vineri noaptea. Autorul mesajului susţine că este o femeie din Boston, numită Stephanie, informează mediafax.ro.

Zuckerberg este fost student la Harvard şi fondatorul reţelei de socializare Facebook. Poliţia campusului a informat vineri că nu poate preciza dacă ameninţarea este credibiă şi le-a cerut studenţilor să verifice instrucţiunile de securitate valabile pe site-ul universităţii. „Departamentul de Poliţie al Universităţii Harvard (HUPD) a început imediat să investigheze (ameninţarea) şi a notificat autorităţile locale, precum şi FBI”, potrivit notei HUPD, care adăuga că poliţia campusului îşi va consolida prezenţa în zonă la sfârşitul săptămânii.

blank