Actualitate, Featured

Marius Alecu șeful Clanului Sportivilor, internat în urma unei răfuieli interlope

Șeful Clanului Sportivilor, Marius Alecu, se află la spital după ce, joi noapte, a fost implicat într-o răfuială în Capitală, în urma căreia a rămas fără un deget. Neînțelegerile dintre cei implicați sunt mai vechi, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Șeful Clanului Sportivilor, Marius Alecu, a ajuns la spital după ce a fost implicat intr-o răfuială. Acesta a fost tăiat pe aproape tot corpul, iar un deget i-a fost amputat.

În spital a fost internat și un alt bărbat care a participat la încăierare, însă nu este membru al Clanului. Potrivit acelorași surse, este vorba despre un conflict mai vechi dintre aceștia.

Polițiștii din Capitală fac cercetări.

„Joi, la ora 22:00, Poliția Capitalei a fost sesizată prin apel la 112 cu privire la faptul că la două spitale din București s-au prezentat doi bărbați răniți, cel mai probabil ca urmare a unei altercații.

Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care a delegat Serviciul Omoruri să efectueze cercetări”, transmite Poliția Capitalei.

Ceilalți participanți la încăierare încă nu au fost prinși.

 

blank