O mare parte din aberațiile inexplicabile din politica liberală și pesedistă, mai ales în județul Ilfov și în Capitală, are hățurile în mîinile birjarului politic Florentin Pandele. El este cel care îl împinge în luptă pe Traian Băsescu pentru a rupe din procentele lui Nicușor Dan, spre a o scoate pe madam cîștigătoare. Cei din Ilfov vorbesc de operațiunea Băsescu, despre care circulă doar zvonul că ar fi primit câteva milioane de euro. Că Dana Budeanu este intima cuplului, și tot tărăboiul modistei ar fi finanțat de aceiași familiei Pandele, cucoana abia ieșită la rampă fiind consilierul de cîrpe și machiaj al primăriței, că tot Marinarul Pandele și consoarta se află în spatele gonflării unui penal din PNL, pe numele său Hubert Thuma.

Marinarul Pandele, un Dinu Păturică al vremurilor moderne

Un județ cu dictatură mascată și oameni terorizați
Condamnatul Hubert Thuma fiind o marionetă liberală păpușată tot de Pandele pentru afacerile lor imobiliare. Tot ilfovenii afirmă că Pandele și madama sa sunt motoarele celor două cucoane care orăcăie zgomotos în piața publică. Tandemul de protestatare Oana Lovin și Codruța Cerva (plimbate, cu insistență, prin toate televiziunile cadorisite de Firea și de Primărie, adică Antena 3 și România TV). Și ele vin tot pe filiera Pandele, ultima (Cerva) prestînd, cîndva, la cabinetul lui Gabriel Oprea. Tot Pandele l-a eliminat din cursa electorală pe Marian Petrache, fostul președinte al Consiliului Județean Ilfov, pentru că nu i-ar fi îndeplinit dorințele, asta după ce PSD-ul condus de Pandele l-a făcut președinte la Consiliului Județean Ilfov. Poveștile marinarului de Petrăchioaia sunt șocante, nebune și grosolane și alcătuiesc portretul unui Naș de Bărăgan sau a unui cap de mafie portuară, refugiat pe uscat. Florentin Pandele poate fi subiect de film de aventuri, de film polițist sau de roman, chiar de documentar privind aventurile, îmbogățirile și tunurile tranziției.
Omul se laudă că a fost și el comandant de vas, încercînd să împrumute din umbra lui Traian Băsescu și din șmecheriile acestuia. Pandele a fost o vreme doar un mecanic de motoare pe fundul vasului, un anonim călcat în picioare de toată ierarhia marinărească. Adică, genul de om care atunci cînd a ajuns pe punte se umflă în pene și se răzbună. 

Marinarul Pandele a rămas cu muțenia de pe fundul vaporului. Scîrțîie din toate încheieturile, cînd se chinuie să vorbească. Și cînd se află în fața cuiva se scurge ca mierea și culege scame de pe reverele interlocutorului. Abia cînd acesta s-a depărtat îi răsare curajul să spună ce gîndește.

-Un ratat, un nenorocit, un prost, un încornorat, șterg cu el pe jos!

Iar, dacă terfelitul se întoarce, schimbă placa și o ia de la capăt cu:

”Fratele meu, ești cel mai valoros din partid, din țară, din oraș, din bandă etc”.

Florentin Pandele este un personaj duplicitar, cînd mieros și lingușitor, cînd crud și dispus să sacrifice orice om care îi stă în calea intereselor sale. Puțini sunt cei care i-au reținut figura. Doar locuitorii din Voluntari îl țin minte și îi știu de frică. Asta și pentru că vorbește rar și prost, este emotiv și evită confruntările directe. Adversarii și-i distruge doar prin lucrături din culise. Acest stil lămurește multe dintre mișcările inexplicabile din politica județului Ilfov și, mai nou, după înscăunarea Gabrielei Firea, a Capitalei.
Înainte de a trece la nenumăratele sforării și golănii politice ale lui Florentin Pandele, pentru a înțelege calibrul intelectual și impostura personajului, vă propun să parcurgeți un fragment grăitor din biografia sa publicată pe Wikipedia:
”Florentin Pandele s-a născut în satul Petrăchioaia, azi județul Ilfov, într-o familie săracă[1]. A absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân” din Constanța, Facultatea de Navigație, promoția 1984 și Facultatea de Drept din cadrul Universității Bioterra din București, promoția 2004 (an în care Universitatea „Bioterra” nu era încă acreditată). A continuat studiile cu un masterat la Universitatea „Bioterra” în Controlul, expertiza și securitatea alimentară în agroturismul ecologic. Deasemenea, a absolvit Colegiul Național de Apărare în anul 2005. A urmat apoi cursurile de Masterat – „Securitate și Apărare Națională” din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Facultatea de Comandă și Stat Major. În anul 2007 a obținut titlul de Doctor în Ordine Publică și Siguranță Națională – cu tema „COORDONATE JURIDICE ȘI STRATEGII PRIVIND NAVIGAȚIA MARITIMĂ”, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, iar în iunie 2008 a obținut titlul de Doctor în științe Militare „Universitatea Națională de Apărare” având ca temă „ROMÂNIA ȘI NOILE PROVOCĂRI GENERATE DE INTEGRAREA EUROPEANĂ”. Titlul de Doctor în Științe Militare i-a fost retras pe 21 decembrie 2016 pentru că s-a dovedit că teza de doctorat a fost plagiată”.

Citeste si...
In contextul pandemiei de coronavirus, ANAF a decis suspendarea executărilor silite

Marinarul Pandele, un Dinu Păturică al vremurilor moderne

Portretul lui Dinu Păturică se lipește perfect peste datele de impostor intelectual al acestui sfertodoct politic agresiv, promovat din aproape în aproape, de la mecanic pe navă la adjunct de director la Protecția Consumatorului, la om politic, la primar și consort de primăriță cu vise de președinte. Cîte sunt vise de madam și cîte de prim-consort și dirijor de putere? Numai Dumnezeu știe! Și nici el nu le vede pe toate, pentru că nu pătrunde în toate nopțile acestui cuplu devenit tandem poltic.

Biografia lui Florentin Pandele ne arată un om ridicat din țărînă și crescut la umbra „omului de știință”, general cu patru stele și cu un mare bolovan pe umeri, numit Gabriel Oprea, cu care seamănă perfect la limbă, la incultură și la comportament, la IQ, inclusiv la foamea de putere și proprietăți.

O bună bucată de vreme, mai ales după ce a fost adus de mai mult cu forța și cu dosarele penale în UNPR, Pandele și Oprea au controlat Ilfovul și, în cele din urmă, au pus un primar al Capitalei.

Ca să își poată face jocurile, la alegerile din 2016, Pandele i-a învîrtit pe degete și pe liberalii de la care provenea și pe pesediștii pe care îi duce de nas în aceste zile. La alegerile din 2016, Pandele l-a ajutat pe Petrache să cîștige Consiliul Județean. Cum? I-a opus liberalului Petrache un PSD șchiop. La Moara Vlăsiei, a schimbat un candidat cu șanse la funcția de primar desemnînd în locul acestuia o femeie de serviciu (Maria Bolnavu). La Dobroiești, candidatul PSD cu șanse (Ștefan Condu) a fost blocat tot de Pandele, prin retragerea sprijinului și înlocuit cu șoferul primarului din Stefăneștii de Jos. La Ciolpani, PSD-ul n-a mai avut candidat pentru că Ghorghe Ghiță a rămas fără semnătura din partea organizației. Adică de la Gabriela Firea. La urmă, și Pandele a demisionat din PSD și a mers singur în alegeri, pe cont propriu, Marian Petrache cîștigînd detașat. N-a fost decît o lucrătură! Ilfovul a rămas liberalilor, iar Gabriela Firea a cîștigat primăria Capitalei.
Și scandalul cu desființarea Organizației PSD a județului Ilfov, umflat și el de televiziuni, îl are în culise tot pe Marinarul Pandele.

Anunț neașteptat al președintelui PSD
Totul a pornit de la o ceartă pentru terenuri (aflate la o gură de metrou) între Puiu Florian (secretar general al PSD Ilfov) și Iacob Petre, primar de Popești Leordeni.„Bomba” lansată de Rise Project (cu birorurile în Popești Leordeni) a dus la desfiiințarea organizației, după care un om al lui Florentin Pandele a fost împins ca președinte interimar (Viorel Iordache – dezvoltator imobiliar).

Îngroparea la coada listei a principalilor consilieri de Ilfov nu este treaba noastră, ci a conducerii PSD. Despre tot clanul Pandele Firea din Voluntari a vorbit Nicușor Dan. Toată rețeaua o găsiți pe net. Despre funcționarea companiilor municpale, la fel. Despre achizițiile de autobuze și tramvaie din Turcia s-a mai scris.

Nicușor, de rîsul lumii
Scandalul ține de oarece vreme și a dus la întîrzîierea unei achiziții importante pe banii de la Uniunea Europeană. Despre hotelurile de pe Evia (Grecia), unde sunt trimiși funcționarii de la Voluntari, circulă doar zvonuri. N-am ajuns încă să le cercetăm statutul.
Cea mai mare lovitură, pe lîngă susținerea lui Traian Băsescu în dauna lui Nicușor Dan, este plasarea anonimului și penalului Hubert Thuma în poziția de candidat al PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. Și asta este tot o operațiune de sforărie politică de tip Pandele.

Dar despre ea, în partea a doua. Adică, în editorialul de mîine!

Editorial de Cornel Nistorescu