Liderii statelor Uniunii Europene vor participa la un summit extraordinar privind Brexit-ul foarte probabil la jumătatea lunii noiembrie, atunci când ei speră să poată semna un acord privind ‘divorţul’ dintre Marea Britanie şi UE, au declarat luni diplomaţi şi oficiali europeni, potrivit Reuters. 

Marea Britanie urmează să părăsească UE pe 29 martie 2019, dar până în prezent nu există un acord cu Bruxelles-ul privind viitoarele relaţii, iar unii parlamentari britanici susţin ideea organizării unui nou referendum de tipul celui desfăşurat în iunie 2016, când o majoritate a electoratului britanic s-a pronunţat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană

În contextul în care frontiera irlandeză încă este o problemă nesoluţionată în cadrul negocierilor dintre Londra şi blocul comunitar, miniştrii afacerilor europene din UE vor discuta marţea viitoare despre organizarea unui summit extraordinar întrucât ţările membre nu se mai aşteaptă la încheierea unui acord Londra-Bruxelles la Consiliul European de toamnă, din 18-19 octombrie. 

 

Anterior în cursul zilei de luni, negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a estimat la o conferinţă în Slovenia că este realist ca un acord privind ‘divorţul’ dintre Marea Britanie şi UE să fie încheiat în 6-8 săptămâni. 

Citeste si...  Eurostat: România , cea mai mare creștere economică din UE

”Cred că dacă suntem realişti putem ajunge la un acord asupra primei etape a negocierilor, adică tratatul privind Brexit, în termen de şase sau opt săptămâni”, a spus Barnier, citat de Agerpres. 

Unii diplomaţi consideră că data de 13 noiembrie cea mai probabilă pentru summitul extraordinar al UE, în timp ce alţii sunt de părere că este prematur să fie avansată o dată a reuniunii la nivel înalt.