Marcel Vela a reacție față de gestul incalificabil a celor trei tineri
Actualitate, Featured

Marcel Vela a reacție față de gestul incalificabil a celor trei tineri din Zărnesti care au incendiat un câine

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a reacţionat în cazul câinelui incendiat cu acetonă, live pe Facebook, de trei tineri din comuna Zărneşti, judeţul Buzău.

„Așa cum ați aflat, câinele care a fost incendiat la Buzău a fost salvat, iar acum este pe mâini bune.

Pentru cei care nu cunosc povestea, vă spun că a fost victima inconștienței și teribilismului a trei adolescenți din comuna Zărnești. Aceștia au turnat acetonă pe cățel și i-au dat foc, iar pentru a-și prezenta “bravura” au postat filmulețul pe o rețea de socializare.

În urma apariției imaginilor pe internet, polițiștii din cadrul IPJ Buzău s-au autosesizat și i-au indentificat pe tinerii agresori.

Din fericire, cățelul a fost găsit astăzi la domiciliul autorilor. Polițiștii l-au ridicat și predat asociației pentru protecția animalelor Kola Kariola, care va avea grijă de el. Cu toții trebuie să fim atenți și să protejăm viața și aceste suflete nevinovate!

De asemenea, pentru a clarifica toate aspectele, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănire sau schingiuire a animalelor.

Întotdeauna voi fi ferm cu cei care pun în pericol sănătatea acestor suflete dând dovadă de asemenea cruzimi. Cruzimile asupra animalelor comise de către tineri au consecințe extrem de grave în comportamentul lor de mai târziu și se pot transforma în infracțiuni cu violență împotriva oamenilor.

Și nu mă refer doar la cazul prezentat aici.

Marcel Vela a scris pe Facebook. Nu voi tolera sub nicio formă abuzurile și violențele îndreptate asupra necuvântătoarelor, motiv pentru care am propus și s-a adoptat în Guvernul României a înființat Poliției Animalelor

marcel velea

blank