Actualitate, Stiri

Manifestaţii civice… de la biciclete, la Palatul Parlamentului

Lanț uman în fața Parlamentului, împotriva proiectului de la Roșia Montană

Vlad 4
Foto: Vlad Ursulean

  Mii de oameni au format un lanţ în jurul Palatului Parlamentului, timp de aproape o oră, în semn de protest faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, discutat de Legislativ.

La această manifestare, ce a început după ora 19.00 şi s-a încheiat înaintea orei 20.00, au participat aproximativ 5.000 de persoane care au înconjurat sediul Parlamentului şi şi-au dat mâna, formând un lanţ. În acelaşi timp, oamenii au scandat „Uniţi, salvăm Roşia Montană”.

Vlad 2
Foto: Vlad Ursulean

Protestatarii s-au strâns în Parcul Izvor, de la ora 18.30, printre ei regăsindu-se mai mulţi participanţi la marşul bicicliştilor desfăşurat timp de câteva ore, sâmbătă, în Capitală. Ceea ce se anunţa încă de vineri o plimbare de weekend a câteva sute de biciclişti s-a arătat o manifestaţie de masă împotriva administraţiei Bucureştiului.

Vlad
Inclusiv participanţii la protest au fost uimiţi de numărul mare de biciclişti prezenti. Imaginea a fost surprinsă pe Podul Basarab din Bucuresşti. Foto: Vlad Ursulean

Aproximativ 5.000 de biciclişti au participat la marşul de protest în Capitală, cerând amenajarea pistelor pentru deplasarea lor pe carosabil, dar şi demisia primarului Sorin Oprescu. O beizadea cu un BMW a fost la un pas de a fi linşat de participanţii la protest. Respectivul individ a intrat cu maşina într-un grup de biciclişti, nervos că nu se poate plimba în voie prin Bucureşti. A distrus patru biciclete şi i-a rănit uşor pe bicicliştii în cauză, iar manifestanţii paşnici până atunci s-au înfuriat distrugându-i luneta şi strigându-i „Cocalarule”. Imediat a intervenit poliţia, mai ales că şoferul ăşi chemase ajutoare.

Vlad 3
Foto: Vlad Ursulean

Protestul faţă de proiectul de la Roşia Montană se află la cea de-a 21-a zi în Capitală.

Protestatarii cer retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi demiterea celor patru iniţiatori ai proiectului de lege, miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu.

Vlad 5

Duminică seară, peste 10.000 de oameni care se opun proiectului de la Roşia Montană au participat la un marş, desfăşurat pe bulevardele dintre zonele Universitate, Unirii, Timpuri Noi, Mihai Bravu şi Tineretului, oprindu-se în final în Piaţa Universităţii. Astăzi, în cea de-a 22 zi, se aşteaptă din nou la un protest de amploarea celui de duminica trecută.

Proteste similare au avut loc duminică în mai multe oraşe din ţară, printre care Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Suceava, Buzău, Constanţa, Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş şi Braşov. De asemenea, au fost anunţate proteste şi la Budapesta, Londra, New York, Berlin, Amsterdam, Milano, Praga, Paris, Toronto, Viena şi Barcelona.

Vlad 1

Din 1 septembrie, în centrul Capitalei şi în mai multe oraşe din ţară au loc zilnic proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană. La protestele de până acum din Capitală, manifestanţii au blocat timp de mai multe ore, în timpul nopţii, Bulevardul Regina Elisabeta, Calea Victoriei, dar şi un sens al Bulevardului Nicolae Bălcescu. De asemenea, ei au protestat la sediul Guvernului, al Parlamentului şi cel al Televiziunii Române.

Protestele au început după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre adoptare.

Marţi, parlamentarii au aprobat înfiinţarea Comisiei speciale pentru proiectul de lege care reglementează exploatarea de la Roşia Montană.

De asemenea, proteste împotriva proiectului de la Roșia Montană vor avea loc în mai multe orașe din țară și din străinătate. Iată lista lor:

 

Hundeoara – 22 septembrie, Casa de Cultura, ora 17.00

Ramnicu Valcea – 22 septembrie, La Ceas, ora 17.00

Timisoara – 22 septembrie, Piata Operei, ora 17.00

Sibiu – 22 septembrie, Piata Mare, ora 17.00

Craiova – 22 septembrie, Piata Mihai Viteazu, ora 17.00

Baia Mare – 22 septembrie, Monumentul Ostasului Roman, ora 17.00

Cluj-Napoca – 22 septembrie, Piata Unirii, oora 17.00

Buzau – 22 septembrie, Parcul Crang – Bălcescu – Unirii- Crâng, ora 17.00

Alba Iulia – 22 septembrie, în fața Cinematografului Dacia, ora 17.00

Victoria – 22 septembrie, Centru, ora 11.30

Boholţ (jud. Braşov) – 22 septembrie, dupa Sfanta Liturghie

Bucium (jud. Braşov) – 22 septembrie, dupa Sfanta Liturghie

Oradea – 22 septembrie, Marş pe traseul: Piaţa Unirii – Parcul Traian, ora 17:00

Arad – 22 septembrie, Primaria Arad, ora 17.00

Piatra-Neamt – 22 septembrie, Teatrul National, ora 17.00

Bucuresti – 22 septembrie, Piata Universitatii, ora 17.00

Odorheiul Secuiesc – 22 septembrie, Centru, ora 17.00

Aiud – 22 septembrie, in fata Primariei, ora 17.00

Bacau – 22 septembrie, Piata Tricolorului, ora 17.00

Brasov – 22 septembrie, Modarom, ora 17.00

Constanta – 22 septembrie, Parcul Casei de Cultura, ora 17.00

Deva – 22 septembrie, Bulevardul 1 decembrie 1918 (intre sensul giratoriu de la Casa de Cultura si cel de la Posta Veche), ora 17.00

Focsani – 22 septembrie, Piata Unirii, ora 17.00

Comuna Hurez (jud. Braşov) – 22 septembrie, după Sfânta Liturghie

Comuna Felmer (jud. Braşov) – 29 septembrie, după Sfânta Liturghie.

Comuna Paltin (jud. Braşov) – 22 septembrie, după Sfânta Liturghie.

Comuna Şinca Nouă (jud. Braşov) – 22 septembrie, după Sfânta Liturghie.

Comuna Ucea de Jos (jud. Braşov) – 22 septembrie, după Sfânta Liturghie

Iasi – 22 septembrie, Piata Unirii, ora 17.00

Satu Mare – 22 septembrie, Piata 25 Octombrie, ora 17.00

Suceava – 22 septembrie, ora 17.00

 

Budapesta – 22 septembrie, Deák tér, ora 17.00

Torino – 28 septembrie, Via gaspare saccarelli 18, ora 20.30

New York – 22 septembrie: Union Square, ora 14:00

Berlin – 22 septembrie, Ambasada Romaniei, Dorotheenstr. 62-66, Berlin, 17.00

Milano – 22 septembrie, Domul din Milano, ora 16:00

Chicago – 22 septembrie, la TBD

Paris – 22 septembrie, Piața Stravinsky, ora 15.00

Londra – 22 septembrie, outside the National Gallery on the North Terrace of Trafalgar Square, ora 14:30

Oxford – 22 septembrie, Bonn Square, ora 15.00

Nicoisia – 22 septemnrie, Akropolis Park, ora 18.00

Luxemburg – 22 septembrie, ora 18.00

Cleveland – 22 septembrie, ora 16.00

Los Angeles – 22 septembrie, Wilshire Bvd, ora 15.00

Viena – 22 septembrie, ora 16.00

Karlsruhe – 22 septembrie, Karlsruhe Marktplatz, ora 16.00

Melbourne – 22 septembrie, Federation Square, ora 14.00

Barcelona – 22 septembrie, Arc de Triomf, ora 16.00

Brno – 22 septembrie, Moravské náměstí, ora 17.00

Bruxelles – 22 septembrie, Parc Royal, Place des Palais, ora 16.30

Copenhaga – 22 septembrie, Strandagervej 27, 2900 Hellerup, ora 16.00

Dublin – 22 septembrie, The Spire, ora 13.00

Hamburg –  22 septembrie, Ottenser Hauptstraße 27, ora 17.00

Hanovra –  22 septembrie, Kröpcke- Uhr, Georgstrasse 31, ora 16.00

Lyon –  22 septembrie, Consulatul General al Romaniei la Lyon 29, rue de Bonnel, ora 16.00

Montreal –  22 septembrie, 1010 Sherbrooke Ouest, ora 14.00

München – 22 septembrie, Odeonsplatz Ludwigstraße, ora 16.00

Oxford – 22 septembrie, Bonn Square, Queen Street, OX1 1LQ Oxford, ora 15.00 

Paris – 22 septembrie, Place Igor Stravinsky, ora 15.00

Praga – 22 septembrie, Vaclavske Namesti ( Vaclav Place ), ora 17.00

Toronto – 22 septembrie, Simcoe Park, front of CBC Building, ora 16.00

blank