Actualitate, Featured

Managerul de la Victor Babeş, nevoit să cheme des jandarmii pentru că pacientii vor să fugă din spital

Situaţie neobişnuită! Pacienţii de la Spitalul Victor Babeş infectaţi cu SARS-COV 2 vor să plece din spital. Pentru că cei mai mulți nu au simptome, nu înţeleg de ce trebuie să rămână internați. Managerul unităţii medicale a declarat sâmbătă dimineață la Digi24 că, uneori, medicii sunt pe punctul de a chema forţele de ordine pentru a-i împiedica pe pacienți să părăsească spitalul. Dintre cei diagnosticați cu COVID-19, 240 sunt asimptomatici.

Managerul de la Victor Babeş, nevoit să cheme des jandarmii pentru că pacientii vor să fugă din spital

„Avem internați 297 de pacienți, din care 265 sunt infectați, restul fiind suspecți și în testările care se fac pe laborator, ca să vedem dacă sunt pozitivi sau nu. Situația în spital este deocmdată liniștită, personalul nu e speriat. Avem și din rândul personalului medical 52 de persoane internate tot în spital, pe un număr de locuri prevăzute, pentru că era imposibil să crezi că poți lucra în mijlocul bolnavilor cu această infecție și să n-o iei prin gesturile simple de neglijență pe care nu le condamnă nimeni. Oamenii sunt liniștiți, pentru că văd că nu sunt deloc admonestați, nu au nicio vină”, a spus Emilian Imbri, managerul Spitalului Victor Babeș.

Managerul de la Victor Babeş, nevoit să cheme des jandarmii pentru că pacientii vor să fugă din spital

„I-am internat pe salariații noștri, deși nu au simptomatologie severă, câțiva au o ușoară febră și tuse, dar i-am internat pentru că e cel mai sigur loc pentru ei, pentru noi și pentru familiile lor. Sunt liniștiți din acest punct de vedere, pentru că sunt supravegheați. Doresc să reînceapă lucrul. Avem și forța necesară ca să intervenim în momentul în care, cum spunea ministrul, s-ar putea ca vârful să urmeze în câteva zile. Avem încă 100 locuri libere în spital și toți salariații pozitivi, asimptomatici, îi vom deplasa rapid într-unul din hotelurile puse la dispoziție de PMB și vor veni la muncă dacă nu ne descurcăm cu personalul”, a completat el.

„Ei și acum pot să lucreze, dar nu le permitem, pentru că e normal că cine e internat, să stea internat. Sunt dorințe de a lucra ca voluntari, cu echipăment de protecție. Să nu credeți că vor lucra în pijamale. Nu sunt simptomatici. Din cei 290 de internați, peste 240 nu au simptome și avem niște probleme îngrozitoare, trebuie să chemăm de 2-3 ori echipele de intervenție ale Jandarmeriei, pentru că vor să părăsească spitalul deși sunt încă pozitiv. Cu atragerea atenției că apar organele de ordine și li se va face plângere, pentru că pleacă din spital și riscă să împrăștie infecția, numai așa îi liniștim”, a mai spus Emilian Imbri.

Managerul Spitalului Victor Babeș a mai spus că medicii au un moral bun, dar că peste problema coronavirusului „se adaugă presiunea și amenințările unor domni sau doamne care întreabă: De ce trebuie să stăm în spital? Nu am nimicm mă ții aici pe o mâncare de spital fără un strop de întăritor, ca să nu folosesc termeni care ar putea fi folosiți ca reclamă indirectă”.

 

blank