Life, Stiri

Mămăliga, brandul de ţară!

România, pe harta gastronomică a lumii

 mamaliga

Doi artişti britanici au realizat, la comanda unei agenţii de turism, replici pentru mâncăruri specifice din 40 de ţări, printre care şi România, diversitatea culturală fiind cel mai bine redată de varietatea gastronomică a lumii, în opinia acestora.

Joe Shervell şi Chris Morley au petrecut zile la rând pentru a modela din plastilină 40 de mâncăruri care vorbesc despre identitatea a tot atâtea ţări de pe glob, la cererea companiei turistice Baltic Travel Company. Artiştii consideră că mâncărurile tradiţionale pot funcţiona, din punct de vedere turistic, ca un fel de „drapel“ culinar, datorită popularităţii de care ajung să se bucure şi dincolo de graniţele unui stat, scrie turismistoric.ro.

„Am dorit să realizăm ceva care să iasă în evidenţă printre miile de infografii pe care vedem zilnic pe internet, dar care să celebreze multiculturalitatea. Mâncarea pare să fie o parte unică şi extrem de bogată în fiecare cultură, aşa că am decis să ne concentrăm pe această zonă“, a declarat cuplul de artişti.

Tinerii au fost inspiraţi să folosească plastilină pentru a „prepara“ cele 40 de feluri de mâncare după ce au văzut un documentar în care ucenicii bucătari de la celebrul restaurant „El Bulli“, din Spania, erau învăţaţi să aranjeze felurile de mâncare pe farfurii cu ajutorul modelelor din plastilină.

„Am lucrat timp de o săptămână la modelarea celor 40 de piese şi încă o săptămână am petrecut cu aranjarea şi fotografierea pieselor. A fost amuzant să lucrăm la acest proiect şi am avut ocazia să nu ne bazăm exclusiv pe computere pentru acest lucru. Internetul redefineşte designul, dar nu există niciun motiv pentru care conţinutul vizual de pe web sau infografiile să aibă, dincolo de caracterul informativ, şi o prezentare care să surprindă“, au declarat artiştii grafici pentru Daily Mail.

 

 

 

blank